Help Net se alătură inițiativei #reușimîmpreună și donează 100.000 euro asociației Dăruiește Viață în scopul dotării spitalelor din România și creării condițiilor vitale de tratament în perioada pandemiei COVID-19.
Suma oferită de Help Net se va utiliza pentru achiziționarea echipamentelor de protecției pentru personalul medical, instrumente și echipamente medicale pentru tratarea pacienților sau pentru creșterea capacității spitalelor din România de a trata pacienții infectați cu coronavirus.
Help Net și Dăruiește Viață nu sunt la prima colaborare de acest gen, lanțul de farmacii susținând în anii anteriori și construcția primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică.
Inițiativa de a investi în societate face parte din politica de CSR și sustenabilitate a companiei, care presupune, dincolo de obligațiile legale și financiare care îi revin ca entitate comercială, asumarea unei responsabilități față de mediul înconjurător, angajați și societatea civilă.
Fondat în 1998, Help Net este al treilea mare lanț farmaceutic din Românie, cu peste 350 de farmacii și 169 milioane euro venituri în 2019. Compania are aproximativ 2.000 de angajați și este parte a grupului german Phoenix.