Energie HELP România

ENEL România donează 100.000 euro Spitalului Matei Balș

Enel România, prin companiile sale de furnizare și distribuție a energiei electrice, donează 100.000 de euro pentru a sprijini activitatea Institutului Național de Boli Infecțioase – prof. Dr. Matei Balș.

Donația se va face asociației „Societatea de Boli Infecțioase și HIV/ SIDA”, iar fondurile vor fi folosite pentru echipamentele medicale necesare prevenirii și controlului răspândirii virusului, precum și pentru asigurarea mijloacelor medicale necesare tratării cât mai multor persoane.

În ultimele săptămâni, Enel România a implementat o serie de măsuri menite să contribuie la reducerea răspândirii COVID-19 din grijă pentru comunitățile pe care le deservește, pentru clienți și, de asemenea, pentru angajații săi.

Prin urmare, toate activitățile care implică contactul direct cu publicul au fost suspendate, oferind clienților canale alternative de comunicare. De asemenea, Enel România a activat regimul de muncă inteligentă (tele-muncă) pe termen lung pentru toate activitățile angajaților pentru care acest regim poate fi aplicat. Activitățile esențiale care nu suportă amânare și sunt necesare pentru a garanta continuitatea serviciului și securitatea sistemului electric național se desfășoară, în continuare, în regim normal.

De asemenea, compania a pregătit un plan de continuitate, pentru a asigura siguranța în furnizarea de energie electrică în zonele care ar putea fi declarate „zone roșii” de către autorități.

Enel este una dintre cele mai mari companii de utilități din Europa după capitalizarea de piață și una dintre primele companii de electricitate de pe continent în ceea ce privește capacitatea instalată și EBITDA raportat.

Grupul Enel activează în peste 30 de țări din lume, având o capacitate instalată netă de producție de energie de circa 90 GW. Enel distribuie electricitate printr-o rețea de peste 2,2 milioane de kilometri, are circa 73 de milioane de clienți casnici și companii în toată lumea, care reprezintă cea mai mare bază de clienți comparativ cu firmele europene din domeniu.

Enel are peste 3.100 de angajați în România și oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienți. Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție.

Enel Energie și Enel Energie Muntenia sunt principalii furnizori de energie din țară, iar oferta lor include atât energie electrică și gaze naturale, cât și servicii cu valoare adăugată (asistență, iluminat și altele).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *