HELP România

Cluburile Rotary din București donează aparatură medicală spitalelor din țară

Prin campania „Salvează-i pe salvatori!”, Cluburile Rotary din București au donat aparatură medicală și materiale în valoare de 160.000 euro pentru spitale și instituții medicale din țară.

Astfel, vor fi achiziționate un ventilator Lyra 2 invaziv, un ventilator Astral non-invaziv, 11.200 măști trei pliuri, 2.500 măști FFP2, 32.000 mănuși, 1.220 combinezoane, 3.000 halate, 2.000 botoși, 275 l dezinfectant, 1.000 viziere și alte consumabile. 

Toate aceste produse medicale vor ajunge la șase spitale din București: Institutul Național Matei Balș, Spitalul Clinic Dr. I. Cantacuzino, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul de Urgență București, Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, și Spitalul Clinic de Copii Grigore Alexandrescu. De asemenea, aceste aparate medicale și produse sanitare vor ajunge și la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și Spitalul de Urgenţă Petroşani.

Conform unui raport al Comisiei Europene, cheltuielile pentru sănătate în România sunt cele mai scăzute din UE atât pe cap de locuitor: 1.029 euro, media UE fiind de 2.884 EUR, cât și ca procent din PIB: 5 % față de 9,8 % în UE. România este țara est-europeană cu cele mai multe infecții cu COVID-19 în rândul personalului medical

Cluburile Rotary coordonează „Salvează-i pe salvatori!”, o campanie de strângere de fonduri cu scopul de a proteja cadrele medicale care se află în prima linie. Rotary și-a propus să strângă 200.000 de euro, donațiile contribuind la protecția personalului medical împotriva îmbolnăvirii lor.

Rotary International formează o rețea globală de lideri în afaceri și comunitate. Grupați în peste 34.000 de Cluburi în întreaga lume, Rotarienii își oferă în mod voluntar timpul și competențele lor pentru a servi în comunități locale sau în întreaga lume, formând prietenii puternice și de durată. Cluburile Rotary din București fac parte din aceasta organizație internațională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *