GoodNews

Pepper va lucra în cel mai inteligent lobby din regiune

Cea mai mare podea cinetică din lume într-o clădire de birouri, cel mai lung perete de ecrane din CEE, cel mai mare perete verde natural într-o clădire de birouri din sudul şi estul Europei plus Pepper, primul angajat robot.

Globalworth a inaugurat la București cel mai inteligent lobby din regiune, în clădirea Globalworth Tower, care include o serie de inovaţii şi premiere tehnologice. Cea mai mare podea cinetică din lume într-o clădire de birouri, cel mai lung perete de ecrane din CEE, cel mai mare perete verde natural într-o clădire de birouri din sudul şi estul Europei. Se adaugă un spaţiu de relaxare cu gradene încălzite din marmură, proiectoare Schindler – un proiect pilot în CEE, precum și Pepper, primul angajat robot al companiei Globalworth.

Clădirea Globalworth Tower, cu un trafic zilnic de aproximativ 30.000 de persoane, devine astfel un etalon al inovației și sustenabilității în spaţiile de birouri.

Tehnologia face parte din ADN-ul companiei noastre, iar astăzi, datorită ei,  aducem birourile viitorului în prezent – Dimitris Raptis, Deputy CEO şi CIO la Globalworth.

”Un loc de muncă în care putem genera energie prin mişcare, în care vizitatorii se pot relaxa şi lucra într-un lobby confortabil, înconjuraţi de elemente din natură și asistaţi de roboți, toate acestea sunt realitatea din cea mai mare comunitate de business din România, comunitatea Globalworth”, spune Dimitris Raptis, Deputy CEO şi CIO la Globalworth.

Vezi aici emisiunea Adevărul Financiar Live cu Dimitris Raptis.

Clădirea beneficiază de spații de birouri complet reconfigurabile, lumină naturală și iluminare artificială cu reglare automată, sistem de recuperare a apei de ploaie și diverse funcții eco. Printre chiriași se numără Vodafone România, Huawei, Nesspresso,  Ferrero, Bunge, Prime Kapital, Anritsu, Crowdstrike, Aera Technology, Cazacu & Asociaţii, Inditex, Global Vision, NNDKP, Wipro, Mega Image/Delhaize Group şi Globalworth.

Globalworth Tower oferă o serie de soluții inovatoare

Podeaua cinetică, o premieră mondială pentru o clădire de birouri, realizată de compania de tehnologie Pavegen.Cel mai mare perete verde natural într-o clădire de birouri din Europa de Sud şi de Est.
Cel mai mare perete interior de ecrane din sud-estul Europei, cu o suprafață de 110 mp şi o lungime de 50 m.Un spațiu de relaxare pe patru niveluri sub formă de gradene, care beneficiază de încălzire reglabilă.
Patru lifturi sunt dotate cu  proiectoare care rulează materiale video.Recepţia este decorată cu nori LED suspendați.
Pepper, noul angajat Globalworth.

Recepţia clădirii, un mic ecosistem circular, oferă angajaților și persoanelor care o tranzitează o serie întreagă de soluții inovatoare:

Podeaua cinetică, o premieră mondială pentru o clădire de birouri, realizată de compania de tehnologie Pavegen, transformă greutatea pașilor în energie electrică, utilizată ulterior pentru alimentarea altor mecanisme inovatoare din lobby. Cele două suprafețe de podea instalate în Globalworth Tower au o arie cumulată de 40 metri pătraţi, cea mai mare dintr-o clădire de birouri din lume.

Cel mai mare perete verde natural într-o clădire de birouri din Europa de Sud şi de Est, cu 12 tipuri diferite de plante, beneficiază de un proces de întreținere conectat cu senzori și complet automatizat. Sistemul de 158 mp utilizează apă recirculată îmbunătățită nutriţional, care este tratată cu ajutorul osmozei.

Cel mai mare perete interior de ecrane din sud-estul Europei, cu o suprafață de 110 mp şi o lungime de 50 m.

Un spațiu de relaxare pe 4 niveluri sub formă de gradene, care beneficiază de încălzire reglabilă, unic în România, construit din marmură și dotat cu încărcătoare pentru laptopuri şi pentru telefoanele compatibile cu tehnologia de încărcare prin wireless.

Printr-un proiect pilot unic în Europa Centrală şi de Est, realizat în parteneriat cu Schindler, 4 dintre lifturile din Globalworth Tower sunt dotate cu  proiectoare care rulează materiale video pe uşile exterioare.

Recepţia este decorată cu nori LED suspendați, care pot fi programați să genereze efecte vizuale personalizate, iar Pepper, noul angajat Globalworth, robotul umanoid, îi va întâmpina pe oaspeți în recepţie şi le va oferi informaţii utile.

Încadrată în Clasa A, cu 26 de etaje, o înălțime de 120 m și o suprafață închiriabilă de 54.000 mp, cu multipli chiriași și accesibilitate excelentă, Globalworth Tower este prima clădire din Sud-Estul Europei care a primit recunoaşterea LEED Platinum, cea mai ridicată certificare verde.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *