Travel

Paralela 45 la 30 ani: Peste 160 de circuite pe toate continentele și noi destinații în acest an

Peste 1,8 milioane de turiști și-au făcut vacanțele, din 1990 încoace, cu Paralela 45, una dintre primele agenții private de turism din România.

Paralela 45 a ajuns la un rulaj de 70 milioane euro în 2019 și estimează o creștere cu două cifre și în acest an, între 12 și 15%. Agenția oferă în 2020 vacanțe în Turcia (Antalya și Bodrum), Grecia (Chania, Heraklion, Corfu, Rodos, Mykonos), Spania (Costa Blanca, Costa Brava, Costa del Sol, Palma de Mallorca, Tenerife), Italia (Coasta Amalfitană, Ischia, Sardinia, Sicilia, Toscana), Egipt (Sharm el Sheikh și Hurghada), Cipru de Nord și de Sud, Portugalia (Cascais și Estoril), Tunisia, Mauritius, Maldive, Seychelles, Indonezia, Emiratele Arabe Unite.

Investim permanent în dezvoltarea programelor turistice, în tehnologie și în oameni – Alin Burcea, CEO Paralela 45

Turiștii pot alege din peste 160 de excursii pe toate continentele: de la America de Nord la Australia, de la Africa până la Islanda. Circuitele cu avionul sunt organizate cu zboruri din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu și Budapesta. Acestora li se adaugă cele cu autocarul care preiau turiști din mai multe orașe ale țării.

„Am început să punem accentul pe circuite de când am devenit agenție acreditată IATA, la patru ani de la înființare”, explică Alin Burcea, CEO și fondator. Primele circuite au fost în Grecia, cu autocarul, apoi și alte destinații, mai îndepărtate, au devenit accesibile pe măsură ce agenția a extins parteneriatele cu companiile aeriene. După ce ani la rând a fost denumită ”Agenția celor 100 de circuite”, acum, fiindcă oferă peste 160 de astfel de programe, se îndreaptă spre noua denumire, ”Agenția celor 200 de circuite”.

În acest an, portofoliul de circuite au fost îmbogățit cu noi croaziere în insulele grecești și Turcia, Veneția, China (Tibet și Yangtze), Japonia și Coreea de Sud, Namibia, Senegal, SUA (Miami), Alaska și Yukon, Noua Zeelandă etc.

Activitatea turoperatorului se desfășoară acum prin rețeaua de 50 de agenții proprii și francize, care se extinde constant din 2003. Primele două agenții Paralela 45 deschise au fost în București și Timișoara.

Paralela 45 a fost prima agenție de turism din România care:

  • A organizat prima excursie în Istanbul cu autocarul
  • A oferit prima destinație mai îndepărtată – China
  • A inclus Grecia, Egipt, Antalya pentru vacanțele verii și circuitele turistice
  • A organizat vacanțele românilor la campionatele mondiale de fotbal. Sute de persoane au participat, din doi în doi ani, la meciurile din Statele Unite, Anglia, Franța și Belgia

În cei 30 de ani de activitate turoperatorului Paralela 45 a obținut nenumărate premii, atât pentru activitatea echipei, cât și pentru produsele turistice și investițiile realizate. „The Most Trusted Brand”, timp de șașe ani consecutivi, trofeul „Superbrands” la categoria agenții de turism, doi ani la rând, „Cel mai bun Turoperator Outgoing” în cadrul Galei TopHotel Awards, în ultimii trei ani, trofeul GPeC pentru „Cel mai bun magazin online de travel” în 2018 și 2019.

Istoria uneia dintre cele mai longevive agenții de turism începe în ianuarie 1990, când Alin Burcea și Adrian Grigorescu, colegi și ghizi la Întreprinderea de Turism, Hoteluri și Restaurante (ITHR), au decis să deschidă împreună o agenție de turism. Trei luni mai târziu, Paralela 45, nume dat de un artist plastic, inaugura primul sediu în Bulevardul Regina Elisabeta, unde există și acum unul dintre birourile agenției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.