Travel

Noul aeroport din Berlin se va deschide în 2020

După nouă ani de întârziere, noul aeroport Berlin-Brandenburg (BER) va fi inaugurat în octombrie 2020, a anunțat managementul companiei care deține aeroportul.

Presa germană a scris că această investiţie, estimată iniţial la 2,8 miliarde de euro, a ajuns acum să depăşească 7 miliarde euro, fiind una dintre cele mai mari investiţii de infrastructură  din Germania.

După 15 ani de planificare, construcția a început în 2006, aeroportul urmând a înlocui cele două aeroporturi vechi și mici ale Berlinului: Tegel și Schönefeld, odinioară hub-uri pentru Berlinul de Vest, respectiv de Est.

Deschiderea iniţială a Aeroportului din Berlin a fost planificată pentru luna octombrie 2011, dar a fost amânată în ultimul moment din cauza preocupărilor legate de siguranţa la incendiu.

Din cauza diverselor deficienţe de construcţie, probleme tehnice şi erori de planificare, deschiderea BER a fost amânată de şase ori. Investiţia a fost afectată şi de acuzaţiile de corupţie şi de disputele legale care privesc finanţarea proiectului.

Aeroportul ar trebui să deservească 27 milioane de pasageri pe an, iar capacitatea totală a aeroportului să crească la 45 de milioane de pasageri.

Guvernul federal german deţine 26% din aeroport, iar restul este împărţit între landurile Berlin şi Brandenburg.

În prezent, pasagerii din regiune utilizează fie aeroportul Tegel, fie aeroportul Schönefeld din Berlin. Cele două aeroporturi au deservit în primele zece luni din acest an peste 30 de milioane de pasageri, cu 4,7% mai mult decât în aceeași perioadă din 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *