Travel

Aproape 300.000 de turiști au călătorit cu Eximtur în primele 9 luni

Din numărul total de clienți, 160.000 au ales sejururi în România, 40.000 au optat pentru sejururi externe şi 86.000 pentru servicii business travel. În primele nouă luni din 2019 vânzările pentru destinaţiile balneo-montane au crescut cu 60%, iar cele pe litoral cu 18%.

Vânzările pentru destinaţiile balneo-montane au crescut cu 60% comparativ cu acelaşi interval al anului trecut, iar numărul de turişti a fost de 82.000. Turiştii au optat pentru unităţi balneare care oferă masă în sistem bufet suedez, acces inclus la piscine/centre spa, dar şi pentru unităţi de cazare din zona de munte, turismul de relaxare într-un cadru natural montan fiind la mare cerere. Unităţile noi sau renovate la standarde înalte care au apărut în staţiuni cum ar fi Băile Herculane, Poiana Braşov, Băile Felix sau Covasna au stârnit mare interes în rândul turiştilor.

În ceea ce priveşte Litoralul Mării Negre şi sejururile în oraşe din România, compania Eximtur a deservit în anul 2019 un număr de 78.000 de călători, iar vânzarile au crescut cu 18% faţă de anul precedent.

Vânzările pentru sejururi în oraşele turistice au crescut cu 59%, îndeosebi pentru Braşov, Sibiu, Sighişoara, Cluj-Napoca, Oradea, Iaşi, Sighetu Marmaţiei, Timişoara. Cea mai mare creştere a fost înregistrată pentru Oradea, investiţiile municipalităţii în infrastructura turistică a oraşului şi apropierea de Băile Felix spunându-şi cuvântul. Creşteri importante au fost şi pentru Constanţa, apropierea de Mamaia, plajele proprii, evenimentele din oraş şi preţurile accesibile fiind principalele motive.

Având şi suportul voucherelor de vacanţă, turiştii români aleg să călătorească de mai multe ori pe an în sejururi interne, chiar dacă sunt mai scurte – Lucia Morariu, președinte Eximtur

Încasările din serviciile şi produsele turistice vândute contra vouchere de vacanţă de către Eximtur în primele trei trimestre ale lui 2019 au fost mai mari cu 160% comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2018, depăşind valoarea încasată cu acest instrument de plată pe parcursul întregului an precedent.

Compania a deservit în primele nouă luni ale anului peste 33.000 de turişti care au călătorit pe destinaţii externe. În topul destinaţiilor se situează în continuare Turcia, urmată de Grecia şi Bulgaria, ţări preferate de români datorită preţurilor accesibile, optiunii all inclusive, dar şi distantelor rezonabile faţă de ţara noastră. O creştere vizibilă s-a înregistrat la sejururile în Egipt, de plus 30%.

În ceea ce priveşte solicitările de vacanţe în afara graniţelor ţării pe perioada iernii, târgurile de Crăciun din marile capitale ale Europei vor fi foarte accesate de români, Viena situându-se în top. Foarte căutate sunt şi destinaţiile exotice Tanzania si Thailanda, iar pentru Crăciun şi Revelion cele mai multe pachete s-au vândut până în prezent pentru Austria şi Egipt. Interes major arată turiştii şi pentru sejururile la schi în Bulgaria şi Austria.

Divizia de business a companiei, prin serviciile aferente călătoriilor cu scop de afaceri şi organizarea de evenimente, a generat 50% din totalul vânzărilor companiei în primele trei trimestre din 2019. Divizia şi-a extins în această perioadă portofoliul de clienţi corporate prin încheierea a peste 35 de contracte noi, deservind în total un număr de 86.000 de călători. SUA, Germania, Franţa, Marea Britanie şi Olanda au fost în top 5 al destinaţiilor externe de business travel în timp ce pentru organizarea evenimentelor de tip incentive clienţii au ales destinaţii precum Mexic, Republica Dominicană, Elveţia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *