Travel

DERTOUR a vândut cea mai scumpă vacanță de Revelion

Trei adulți și trei copii au plătit 40.000 de euro pentru a petrece Revelionul în Maldive, cumpărând un sejur de opt nopți de la DERTOUR România.

Cei trei adulți și trei copii care merg în Maldive vor sărbători Anul Nou la hotelul Dusit Thani Maldive, în două camere water pool villa (o căsuță pe apă), cu zbor inclus. Resortul este localizat pe insula Mudhdhoo Island în Baa Atoll, înconjurată de o frumoasă barieră de corali. Clienții au asigurată masa în regim de demipensiune, mic dejun și cină, cu cina festivă de Revelion inclusă.

Cea mai scumpă vacanță de Crăciun, dar care include și Revelionul, vândută într-o agenție DERTOUR din România, este în Australia, pentru o persoană, în valoare de 10.130 euro. Turistul român va face, în perioada  24 decembrie – 10 ianuarie, un circuit pe teritoriul Australiei, în orașe precum Melbourne, Sidney, Brisbane, Goold Coast, cu cazări cu mic dejun.

Cel mai scump Revelion vândut pentru o destinație din România este un apartament la hotelul Alpin din Poiana Brașov închiriat de un cuplu, care a costat în jur de 2.000 de euro pentru cinci nopți, cu mic dejun și cină. Cel mai scump pachet de Crăciun presupune patru nopți cu demipensiune la hotel Teleferic din Poiana Brașov, tot pentru un cuplu, și a costat 1.300 de euro.

Din ce în ce mai mulți clienți ies din sfera familială de Crăciun și caută o escapadă – Cosmin Marinof, Director General Travel Brands

Pentru Revelionul 2020, ca și pentru Crăciun, principalele destinații externe vândute în agențiile DERTOUR au fost Maldive, Thailanda, Zanzibar, Dubai, Republica Dominicană, Mexic, Egipt și Austria. Principalele destinații interne alese pentru sărbătorile de iarnă sunt Bucovina, Maramureș, Băile Felix și Valea Prahovei.

Din totalul pachetelor vândute pentru sărbătorile de iarnă, cele mai multe (aproximativ 60% din total) au fost pentru Revelion. Pentru destinațiile externe, prețul mediu al unui pachet a fost de circa 1.000 de euro de persoană în perioada Crăciunului și 1.400 euro pentru Revelion, iar pentru cele interne – 1.500 de lei pentru sărbătorile de Crăciun și 2.500 lei pentru Revelion.

Travel Brands S.A., parte a Grupului DER Touristik, deține cea mai extinsă rețea de agenții de turism din România care operează sub brandul DERTOUR. Travel Brands numără 80 de agenții, 400 de angajați și va opera în 2020 un număr de 19 destinații printre care Turcia, Grecia, Egipt, Tunisia, Spania, Thailanda, Bali și Cipru, cu plecări din București, Cluj, Timișoara, Arad, Baia Mare, Iași, Oradea, Târgu Mureș, Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *