Conform Euromonitor, Hong Kong va fi cel mai vizitat oraș din lume în 2019. Metropola asiatică va finaliza anul cu 26 milioane turiști, în ciuda problemelor politice recente.
Ca urmare a protestelor violente din Hong Kong, numărul turiștilor a scăzut în 2019 la 26 milioane persoane, față de recordul de 30 milioane în 2018. Totuși, acesta rămâne cel mai vizitat oraș de pe glob.
Conform raportului anual realizat de Euromonitor, Top 100 Cele mai vizitate orașe din lume, pe următoarele locuri în clasament se află Bangkok, Londra, Macau și Singapore. Orașele din Asia domină prima parte a topului, ca urmare a puterii de cumpărare în creștere constantă a turiștilor chinezi.
Pe ultimul loc se află orașul indian Bangalore, cu 2,2 milioane turiști. Bucureștiul nu este prezent în acest top, în contextul în care numărul total de străini care a vizitat România anul trecut a fost de 2,8 milioane persoane. În schimb, printre cele 100 de orașe din întreaga lume se află Budapesta, Praga, Cracovia și Varșovia. Polonia este singura țară din Europa Centrală și de Est cu două orașe în top.
Top 10 cele mai vizitate orașe din lume (nr. turiști)
Oraș | 2018 | 2019 (estimare) |
1. Hong Kong | 29,262,700 | 26,716,800 |
2. Bangkok | 24,177,500 | 25,847,800 |
3. Londra | 19,233,000 | 19,559,900 |
4. Macau | 18,931,400 | 20,637,100 |
5. Singapore | 18,551,200 | 19,760,800 |
6. Paris | 17,560,200 | 19,087,900 |
7. Dubai | 15,920,700 | 16,328,300 |
8. New York | 13,600,000 | 14,010,000 |
9. Kuala Lumpur | 13,434,300 | 14,072,400 |
10. Istanbul | 13,433,000 | 14,715,900 |
Raportul Euromonitor include 400 de orașe, fiind monitorizate sosirile turiștilor care petrec mai mult de 24 de ore la destinație. Sunt excluși din studiu turiștii navelor de croazieră, precum și vizitatorii locali.
Analiștii Euromonitor estimează că un eventual Brexit în 2020 va determina căderea Londrei de pe locul trei pe locul cinci. În schimb, ei sunt de părere că Singapore, care are o strategie turistică puternică și oferă experiențe locale autentice, va urca în top trei anul viitor.