Food&Beverages Plăți

Livrare fără interacțiune umană directă și plata online sunt primele măsuri de siguranță din serviciile de food delivery

În contextul răspândirii pandemiei de coronavirus în România, serviciile de tip food delivery iau în continuare măsuri pentru a se asigura că mențin siguranța clienților și susțin restaurantele partenere.

Astfel, ca măsură de prevenție împotriva răspândirii noului coronavirus, foodpanda.ro anunță că va oferi opțiunea de livrare fără interacțiune între livrator și client.

Pentru a încuraja plata cu cardul, care este cea mai sigură metodă de plată pentru a preveni răspândirea coronavirusului, compania asigură livrare gratuită în acest context pentru trei sferturi dintre restaurantele partenere, până la sfârșitul lunii martie.

În această perioadă de criză, restaurantele locale au mari dificultăți în a-și desfășura activitatea și în a supraviețui impactului provocat de Covid-19.  Pentru a spijini activitatea business-urilor locale, compania a decis să renunțe la taxa de livrare pentru toți utilizatorii din România până pe 22 martie.

Am renunțat la taxa de livrare pentru ca cererea pentru restaurantele locale să crească – Charity Safford, Director Uber Eats Europa de Nord, Centrală și de Est

În ceea ce privește curierii, Uber Eats va pune la dispoziția șoferilor dezinfectanți, astfel încât să își păstreze mașinile curate. Stocurile fiind limitate, dezinfectanții vor fi distribuți către șoferii din orașele mai afectate de coronavirus. 

Pentru a susține curierii care sunt diagnosticați cu COVID-19 sau în carantină, Uber Eats va oferi asistență financiară pe o perioadă de 14 zile.

Glovo își încurajează partenerii să continue și în această perioadă și să-și mențină bucătăriile active pentru a prelua comenzi pe care curierii să le livreze clienților în cele mai sigure condiții. 

De aceea, compania impune anumite măsuri de siguranță pentru clienți și curieri: vor fi mărite distanțele de livrare, iar întreaga flotă de curieri va rămâne activă, pungile vor fi sigilate și dezinfectate, iar în unele cazuri se vor utiliza două pungi ca măsură de protecție suplimentară. De asemenea, compania va elimina înmânarea directă a comenzilor către curier.

Astfel, comenzilor vor fi așezate pe un suport într-o zonă neutră a restaurantului.

În industria HoReCa lucrează în prezent peste 300.000 de angajați care sunt afectați de situația actuală. Piața de food delivery din România s-a cifrat anul trecut la 3,3 miliarde lei, volum dublu față de 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *