Serviciul de food delivery foodpanda va livra pe toată perioada de urgență pachete alimentare VIVA Lunch Box, în parteneriat cu OMV Petrom, cadrelor medicale din linia întâi în lupta împotriva COVID-19, din șase spitale din toată țara.
Această inițiativă aparține OMV Petrom, care împreună cu Mastercard și foodpanda, și-au propus să sprijine eforturile cadrelor medicale.
În prezent, pachetele alimentare VIVA Lunch Box sunt livrate zilnic de flota de livratori foodpanda, special dedicată pentru această inițiativă, către patru spitale din București: Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu, Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Ioan, Spitalul Clinic Colentina și un spital din Ploiești, Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Începând din această săptămână, compania livrează pachetele cu produse alimentare și către Spitalul Militar de Urgență Constanța.
Flota noastră de livratori dedicată acestui proiect livrează produsele în condiții de siguranță, respectând toate măsurile de prevenție pe care le-am luat în acest sens – Silviu Ciocianu, director operațional foodpanda România.
Pachetele VIVA Lunch Box, preparate în stațiile OMV selectate din proximitatea celor șase spitale, sunt livrate de către foodpanda cu respectarea strictă a normelor de igienă privind siguranța alimentară și măsurile de protecție recomandate de Ministerul Sănătății. Fiecare pachet este livrat în pungi speciale, rezistente la căldură și conține un sandwich, o sticlă de apă de 500 ml, un măr și un desert.
Serviciul foodpanda, parte a grupului Delivery Hero, colaborează cu peste 2700 de restaurante din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Arad, Ploiești, Oradea, Galați, Craiova, Sibiu, Pitești, Târgu Mureș, Baia Mare, Bacău, Buzău, Brăila, Satu Mare, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea și Focșani.