Brandul american Burger King deschide în AFI Palace Cotroceni al doilea restaurant în România. Prima unitate a fost deschisă în urmă cu o lună în Mega Mall.
Burger King a fost readus pe piața locală în acest an de către AmRest, companie poloneză care operează și rețeaua de cafenele Starbucks din România.
AmRest a investit 3,5 milioane lei în restaurantul din Mega Mall, reprezentanții companiei declarând că vor să ajungă la o rețea de 40-50 de unități în următorii 5 ani, dintre care 10-20 cu drive-thru.
Următorul restaurant Burger King va fi deschis într-o zonă stradală din București.
Vezi aici emisiunea Adevărul Financiar Live cu Cristian Turculeț, director de expansiune AmRest România și Bulgaria.
Aceasta este a doua intrare a Burger King în România. Lanţul american de fast-food, care are aproape 18.000 de restaurante la nivel mondial, a fost iniţial adus pe piaţa locală în 2008, ultimul an de boom economic, de oamenii de afaceri Eli Davidai şi Marius Nasta. Patru ani mai târziu, brandul a dispărut, ca urmare a insuccesului avut.
Starbucks a intrat pe piața locală în 2007, inițial printr-un alt operator, brandul fiind preluat de AmRest în 2015. În acel moment, erau deschise 14 locații. Lanțul american de cafenele a ajuns acum la 50 de unități.
AmRest Holdings este cel mai mare operator de restaurante multi-brand tip franciză din Europa, cu un portofoliu ce cuprinde 10 branduri și peste 2.000 de locații în 25 de țări. AmRest operează francize pentru branduri precum KFC, Pizza Hut, Starbucks și Burger King, pentru mărcile proprii Sushi Shop, Pokai, La Tagliatella, Bacoa, Blue Frog și KABB.