Aplicația mobilPay Wallet a introdus opțiunea Donații în aplicație, care poate fi accesată la finalizarea oricărei plăți, în trei variante de sumă.
La finalizarea unei plăți către utilități, cartele prepay sau orice altă plată este permisă de aplicația, utilizatorul este întrebat dacă dorește să facă și o donație, având la dispoziție trei variante: 5, 15 sau 30 de lei.
Astfel, pot fi donate diverse sume catre fundația Hospice Casa Speranței, care se ocupă de îngrijirea medicală gratuită a pacienților cu boli incurabile, sprijin social și consiliere psiho-emoțională și spirituală pentru pacient și aparținători.
Utilizatorii pot alege și varianta donațiilor repetitive (recurente), ca sumă și ca dată din calendar, pentru ca suma stabilită să plece automat către HCS.
Utilizatorii mobilPay se pot alătura mai simplu acestei cauze – Antonio Eram, CEO și fondator mobilPay.com.
MobilPay a anunțat și că ONG-urile interesate să se alăture companiei sunt invitate să își prezinte cauzele. Organizațiile partenere vor fi comunicate utilizatorilor astfel încât aceștia să facă alegerea pe care o doresc.
Pentru donații prin intermediul mobilPay Wallet, clienții pot descărca aplicația din Google Pay sau App Store pe telefonul mobil.
„Împreună putem face cu adevărat o diferență pentru copiii și adulții afectați de o boală incurabilă și ne bucurăm de susținerea mobilPay Wallet”, spune Mirela Nemțanu, CEO Hospice Casa Speranței.
Aplicația mobilPay a fost lansată în 2013 și este primul produs tech românesc consacrat în Silicon Valley. Aplicația gratuită permite plata instant a facturilor sau a cumpărăturilor din magazine, unde se scanează codul QR afișat la casa de marcat.