Plăți

Telefonul mobil este noul portofel

Peste 70% dintre tranzacțiile cu cardul, conform datelor Visa și Mastercard, cei doi mari procesatori de plăți din lume, se realizează acum contactless. Prin card sau cu telefonul.

Telefonul mobil inteligent (smartphone) este utilizat deja ca mod de autorizare a plăților online, fiind parte a sistemului de securitate a plăților digitale. Codul transmis prin SMS este metoda cel mai des întâlnită de autentificare pentru că 51% din români aleg această variantă de securizare.

Utilizarea smart phone – urilor în România este de circa 90%, datele Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) arată că ponderea conexiunilor de tip 4G este de peste 50% din totalul conexiunilor, iar cele de tip 3G (ambele fiind internet de mare viteză) sunt la aproape 40% din total.

Datele au fost confirmate și de un studiu realizat de Mastercard în țările din Europa Centrală și de Est (ECE), ponderea de 90% pentru telefoanele inteligente fiind prezentă în toate aceste state.

Un procent de 74% dintre consumatorii din ECE, inclusiv cei din România, au ales telefonul mobil ca modalitate alternativă de plată.

Rapiditate, simplitate și disponibilitate – cele trei atribute ale instrumentelor digitale de plată – Roxana Petre, business development manager la Mastercard.

Autentificarea biometrică este, de asemenea, pe un trend ascendent în preferințele consumatorilor români. Un procent de 44% dintre respondenți a arătat că dacă ar putea alge la momentul efectuării unei plăți ar opta pentru o metodă de identificare biometrică (cum ar fi amprenta, irisul sau recunoașterea facială). Un sfert dintre intervievați, 24%, utilizează deja, sub o formă sau alta, autentificarea biometrică.

Soluția Identity Check de la Mastercard, cu EMV 3DS integrat, folosește metode de autentificare în timp real, cum sunt parolele dinamice şi biometria, inclusiv amprenta, recunoaşterea facială, a irisului şi a vocii.

Totodată, 81% dintre respondeţi consideră că amprenta digitală este o metodă de plată sigură. Legat de conştientizarea asupra securităţii online, românii preferă ca parola lor să fie unică (52%) şi uşor de ţinut minte (41%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.