Plăți

Pago caută ONG-uri pentru donații fără comision

Organizațiile neguvernamenale (ONG) se pot înscrie pe platforma startup-ului fintech Pago unde pot primi donații fără să fie comisionate.

ONG-urile interesate se pot înscrie pe site până la data de 4 august, iar donațiile vor fi realizate începând cu a doua jumătate a lunii septembrie. Vor fi selectate 15 ONG-uri din categoriile educație, participare civică, social, sănătate și sport și vor fi promovate timp de un an în aplicația Pago.

Pago este o aplicație de plăți care a ajuns la peste 1 milion de facturi plătite și peste 100.000 de utilizatori activi. „Donează cu Pago” va fi o nouă funcționalitate a serviciilor oferite și se adresează și persoanelor care nu sunt utilizatori și nu vor avea nevoie de descărcarea aplicației pentru a dona.

O noutate este și faptul că utilizatorii vor putea dona și punctele electronice Pago primite ca recompensă pentru diverse acțiuni în aplicație. Acestea se pot transforma automat în bani pentru ONG-uri.

Un sondaj realizat în rândul utilizatorilor Pago, cu scopul de a înțelege dacă donațiile sunt o opțiune pentru ei arată că 70% dintre respondenți intenționează să facă cel puțin o donație prin Pago. Dintre cei care nu au mai donat anterior, donațiile ar fi realizabile dacă procesul ar fi simplu și rapid și dacă ar avea la îndemână informații despre istoricul ONG-ului și transparența cheltuirii banilor.

“Vrem să fim prima platformă românească care oferă posibilitatea de a dona direct din aplicație, ”, declară Adrian Cighi și Alexandru Gala-Popescu, co-fondatori Pago.

Aplicația, disponibilă atât pentru telefoane cu sisteme de operare Android, cât și iOS,  permite gestionarea și plata rapidă a facturilor, încheierea de asigurări și reîncărcări nelimitate a cartelei mobile. 

Lansată în 2017, cu sprijinul Banca Transilvania și Mastercard și a ajuns la un milion de facturi plătite în aplicație și peste 100.000 de utilizatori activi. Pago a integrat până acum peste 230 de furnizori locali și naționali, iar până la finalul anului se va lansa în Polonia și Croația.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.