Plăți

De Ziua Îndrăgostiților românii cheltuiesc mai mult pentru persoana iubită

Ziua Indragostitilor

Din Studiul „Mastercard Love Index” reiese că românii au cheltuit mai mult cu 66% în 2019 comparativ cu 2017.

La nivel global, creșterea valorii cheltuielilor este de 17% în 2019 față 2017. Studiul a găsit și o majorare cu 57% a tranzacțiilor online, după ce a analizat tranzacțiile cu cardurile de credit, debit și prepaid din 53 de țări.

În România, monitorizarea din perioada 2017-2019 a relevat o creștere cu 77% a numărului de tranzacții efectuate online.

Deși românii nu au ezitat să cheltuiască sume mari pentru cadouri romantice în 2019, ei au dat dovadă de răbdare, tact și eleganță și nu au grăbit gesturile tandre. Astfel, majoritatea tranzacțiilor pentru Ziua Îndrăgostiților s-au produs anul trecut la o zi după eveniment, pe 15 februarie, comparativ cu 12 februarie în 2018 și cu 13 februarie în 2017, atunci când erau mai tineri și mai precipitați.

Desigur, și anul trecut „dragostea a trecut prin stomac”, așa cum ne confirmă creșterea cu 110% în ultimii trei ani a numărului de tranzacții efectuate de români în restaurante, cu un avans de 38% al sumei totale cheltuite pentru astfel de experiențe în 2019, față de 2017. #dragosteatreceprinstomac

Numărul tranzacțiilor hoteliere s-a apreciat și el cu 53% anul trecut, iar volumul cheltuielilor pentru cazări s-a majorat cu 38%, în preajma Zilei Îndrăgostiților, atunci când cuplurile simt nevoia să își condimenteze relațiile cu diversitate. Dorul de ducă în doi a fost și el la înălțime, așa că s-au cheltuit aproximativ 3 milioane de euro pe zboruri și călătorii anul trecut, cu o apreciere de 90% față de 2017.

„Tendința de a opta pentru experiențe în locul cadourilor tradiționale continuă să crească – Ioana Tăchescu, Marketing Director, Mastercard România.

Ca un semn că gesturile simple încă înseamnă mult și că romantismul nu moare, în perioada analizată din 2019, românii au cumpărat aproape de două ori mai multe flori decât în 2017 (creștere de 106%). Achizițiile de bijuterii au înregistrat și ele o creștere de 63% la nivelul sumelor cheltuite pe parcursul ultimilor trei ani.

Și pe plan global, tendința de a oferi experiențe cadou întrece numărul darurilor tradiționale. Depășind sumele cheltuite pentru flori și bijuterii, cadourile care includ rezervări la hoteluri reprezintă 22% dintre preferințe. Zborurile spre escapade romantice ating pragul de 13%, cu aproape 2,2 miliarde de euro cheltuite în 2019, la nivel global.

De asemenea, tranzacțiile în restaurante au avansat cu 16% în 2019, până la un total de 3,4 miliarde de euro pe plan global.

Rezumatul regional al obiceiurilor de consum din Europa:

  • Europenii au cheltuit cu 37% mai mult în perioada Zilei Îndrăgostiților din 2019 decât în 2017, cu 54% mai mult ca volum al tranzacțiilor.
  • Experiențele personale au cunoscut o creștere importantă, cheltuielile pentru hoteluri, restaurante și transporturi au crescut cu 50%, 62% și, respectiv, 26%.
  • Creșteri de cheltuieli importante au înregistrat și bijuteriile, cu 22%, iar florile s-au păstrat și ele populare în rândul preferințelor îndrăgostiților din Europa, cu o creștere de 39% a tranzacțiilor în 2019 față de 2017.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.