Fintech

UiPath încheie Seria E de finanțare cu încă 225 milioane de dolari în cont

UiPath a încheiat runda de investiții Seria E, în urma căreia a obținut o finațare de 225 milioane dolari, compania fiind evaluată acum la 10,2 miliarde de dolari.

Runda de finanțare a fost condusă de Alkeon Capital Management. Alți participanți includ Accel, Coatue, Dragoneer, IVP, Madrona Venture Group, Sequoia Capital, Tencent, Tiger Global, Wellington precum și fonduri și conturi sfătuite de către T. Rowe Price Associates, Inc. Cu peste 400 de milioane USD în ARR, UiPath este una dintre companiile de enterprise software cu cea mai rapidă creștere din întreaga lume.

Întrucât automatizarea devine o prioritate majoră și stringentă pentru conducerea companiilor, UiPath va folosi fondurile pentru a-și spori investițiile în cercetare și dezvoltare.

După ce a anunțat lansarea platformei sale de hiperautomatizare end-to-end în mai 2020, UiPath are ca obiectiv să accelereze și să democratizeze adopția automatizării, pentru a-și ajuta clienții să ofere o experiență mai bună clienților lor, astfel încât angajații din întreaga lume să poată utiliza și să beneficieze de sprijinul valoros oferit de roboții software. Fie că aleg opțiunea unei implementări on-premise sau în cloud, clienții UiPath au la dispozitie opțiuni de implementare flexibile care se potrivesc perfect pentru organizația lor.

Această finanțare ne permite să accelerăm ambițiile platformei noastre de a face automatizarea accesibilă pentru un miliard de citizen developers – Daniel Dines, co-fondator și CEO al UiPath .

„Vom crește platforma noastră cu cea mai mare adopție pe piață și vom continua să aprofundăm investițiile în inovația bazată pe Inteligența Artificială (AI) și în ofertele cloud extinse. COVID-19 a sporit nevoia critică a automatizării de a rezolva provocările și de a crea valoare în zile și săptămâni, și nu în luni și ani. Ne-am angajat să depunem și mai mult efort pentru a ne ajuta clienții să evolueze, să se transforme și să obtină succes rapid în ceea ce numim ‘noua normalitate’.

Automatizarea a devenit un imperativ strategic care schimbă fundamental modul de funcționare al organizațiilor. Produsul UiPath, crucial pentru obiectivele organizațiilor, combină software scalabil cu o interfață de utilizare intuitivă, care permite companiilor la nivel mondial să își accelereze eforturile de transformare digitală.

UiPath este una dintre companiile de software cu cea mai rapidă creștere din istoria tehnologiei și suntem încântați să încheiem un parteneriat pentru mulți ani de aici înainte, deoarece oferă cea mai avansată și disruptivă platformă de automatizare pentru companiile moderne.

Creșterea excepțională a numărului de clienți experimentată de UiPath este o dovadă a viziunii  inovatoare a companiei asupra pieței, a tehnologiei superioare și a faptului că oferă cele mai bune servicii de pe piață. Această ultimă rundă de finanțare a fost precedată de includerea UiPath în CNBC Disruptor 50, o listă anuală a companiilor private cu o viziune ambițioasă și orientată către viitor, ale căror inovații transformă lumea, și, de asemenea, în Forbes AI 50, o listă de companii private cu sediul în Statele Unite care folosesc AI pentru business într-un mod care produce impact. În acest an, UiPath a fost recunoscută drept compania de tehnologie cu cea mai mare creștere de pe continentul american potrivit FT Americas’ Fastest Growing Companies 2020, și drept compania cu cea mai mare creștere în America de Nord conform Deloitte’s 2019 Technology Fast 500 list. 

Viziunea UiPath este aceea de a oferi Un Robot Pentru Fiecare Persoană, prin care companiile permit fiecărui angajat să utilizeze, să creeze, și să beneficieze de pe urma puterii transformative a automatizării de a elibera potențialul nelimitat al oamenilor. Numai UiPath oferă o platformă pentru hiperautomatizare end-to-end, care combină soluția numarul 1 de Robotic Process Automation (RPA) cu o suita completă de funcții, inclusiv extragerea proceselor și analiza de date, care permit fiecărei organizații să-și extindă operațiunile de afaceri digitale cu o viteză fără precedent. Compania a automatizat deja milioane de sarcini repetitive pentru mai mult de 65% din companiile Fortune 500 și 8 din cele Fortune 10.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *