Fintech

Fintech-urile se confruntă cu prima criză financiară pe fondul coronavirusului

Criza financiară actuală provocată de pandemia de coronavirus reprezentintă, pentru majoritatea fintech-urilor, prima criză financiară cu care aceste companii se confruntă.

Transferul clienților către investiții mai sigure, scăderea tranzacțiilor la nivel mondial, precum și ulterior o creștere a cererii de servicii bancare digitale sunt principalele efecte negative cu care se confruntă fintech-urile.

În acest context, transferul semnificativ al clienților către investiții mai sigure va avea un impact negativ asupra finanțării fondurilor cu capital de risc. Potențialul efect de diminuare a finanțării ar putea obliga multe fintech-uri să se îndrepte spre băncile tradiționale pentru a găsi parteneri de colaborare sau de investiții.

Deoarece tranzacțiile la nivel mondial vor scădea, vor fi încasate mai puține comisioane pe partea de plăți. Acest lucru va afecta atât rentabilitatea, cât și evaluările fintech-urilor.

În acelasi timp, Johan Gabriels, Managing Director Ebury România și Bulgaria, estimează că pe viitor se va putea observa o creștere a cererii de servicii bancare digitale. Astfel, mai multe instituții financiare tradiționale vor fi forțate să își accelereze eforturile de inovare digitală.

În ciuda schimbării proceselor de afaceri, Daniel Turbatu, Country Manager Paysera România, spune că sectorul fintech are toși un avantaj: aproape totul este realizat online. Așadar, serviciile acestora funcționează ca de obicei. Clienții își pot gestiona finanțele zilnice direct prin computer sau aplicația mobilă, fără a fi nevoiți să-și părăsească locuința.

Nu am observat nicio modificare particulară în utilizarea serviciilor noastre de când a izbucnit coronavirusul – Daniel Turbatu, Contry Manager Paysera România

Pentru o funcționare mai bună în această perioadă, fintech-urile propun măsuri de siguranța pentru ca activitatea lor să rămână neîncetată. Ebury va spijini în această perioadă companiile prin a nu schimba condițiile de muncă si prin a crea împreună cu clienții strategii financiare menite să protejeze profiturile.

În același timp, Paysera impune măsuri de lucru la distanță, nu numai din motive de siguranță, ci și pentru a se asigura că serviciile nu vor fi întrerupte atât la nivel internațional, cât și inclusiv în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.