Compania olandeză pentru comenzi online de mâncare Takeaway.com a preluat Just Eats pentru opt miliarde dolari. S-a născut astfel una dintre cele mai mari companii de profil la nivel mondial.
Takeaway a anunţat că 80,4% din acţionarii Just Eat au acceptat oferta sa în acţiuni, depăşind pragul de 50% necesar pentru a face o ofertă necondiţionată.
Oferta companiei a fost de 906 pence pe acţiune, la închiderea de vineri, peste oferta de 800 de pence în numerar făcută de compania de investiţii în sectorul tehnologiei Prosus.
Compania formată prin fuziune, care va fi condusă de directorul general al Takeaway, Jitse Groen, va avea sediul central la Amsterdam şi va fi listată la Londra, cu 23 de filiale, majoritatea în Europa, precum şi în Canada, Australia şi America Latină, scrie Reuters.
Takeaway a arătat că noua companie va gestiona comenzi mai mari decât al unor companii concurente cum ar fi GrubHub, Delivery Hero şi Uber Eats, pe o piaţă unde compania chineză Meituan este cea mai mare în funcţie de volum.
Just Eat a fost fondată de un grup de cinci antreprenori danezi în 2000 și lansată un an mai târziu. Angajează peste 3.000 de angajați la nivel global.
JustEa va realiza economii de costuri în valoare de circa 20 de milioane de euro, prin centralizarea comenzilor pe platforma sa, unificarea brandurilor şi îmbunătăţirea sistemului de achiziţii.
În cadrul planurilor de fuziune, este posibil ca Takeaway să vândă participaţia de 33% la iFood, cel mai mare site de comenzi pentru mâncare din America Latină, inclusiv cea mai solidă filiala a sa din Brazilia.