Global

Estimare PWC: Coronavirus ar costa economia globală peste 120 miliarde dolari

Epidemia de coronavirus ar putea costa economia globală între 120 şi 160 de miliarde de dolari, de trei-patru ori mai mult decât epidemia de SARS din 2003.

Evaluarea economistului Mircea Bozga, partener servicii de audit al riscului la Price Waterhouse Coopers România, pentru Mediafax, pornește de la datele epidemiei SARS, din urmă cu 17 ani.

„Efectul virusului asupra economiei globale este dificil de estimat în prezent. Însă, economiştii care au evaluat că epidemia SARS a costat în jur de 40 de miliarde dolari, preconizează că virusul Covid-19 ar putea costa de trei sau patru ori mai mult”, spune Mircea Bozga.

Măsurile dispuse pentru stoparea răspândirii coronavirusului în Italia şi China, care presupun închiderea activităţilor economice şi sociale în sens larg, ar putea duce mai multe economii asiatice şi europene în recesiune în prima jumătate a acestui an.

Fondul Monetar Internaţional şi-a redus estimările de creştere globală, iar Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a preconizat o reducere la jumătate a creşterii globale din cauza virusului.

„Situaţia este complexă pentru directorii executivi în exerciţiu pentru că depăşeşte experienţa celor mai multora dintre ei, având în vedere că mandatul mediu al unui CEO este de cinci ani, iar ultima epidemie similară, dar la un nivel mai redus, a fost SARS în anul 2003. SARS a infectat peste 8.000 de oameni şi a durat nouă luni. Într-o perioadă mult mai scurtă, Covid-19 a infectat de peste zece ori mai mulţi oameni şi se răspândeşte rapid”, mai punctează Bozga.

Acesta arată că cel mai important factor pentru gestionarea oricărei crize este pregătirea, iar asta înseamnă că fiecare companie trebuie să aibă un plan de criză şi de continuitate dacă vrea să supravieţuiască crizei ac

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.