Global

Principalele burse ale lumii s-au prăbușit în „joia neagră”

Prăbușire la bursa

Joia neagră, ziua de 12 martie 2020, a depășit „lunea neagră”, din prima zi a săptămânii, după ce bursele din statele dezvoltate au înregistrat noi scăderi-record.

Principalul indice al Bursei de la Londra a pierdut 11% din valoare pe principalul indice FTSE 100, fiind cea mai slabă ședință de tranzacționare din 1987. În Germania, indicele DAX al Bursei din Frankfurt a coborât 12%, cea mai mare cădere de după 1989.

Bursa din Italia, cea mai afectată țară europeană de coronavirus, a pierdut cel mai mult. Indicele FTSE MIB al Bursei din Milano s-a depreciat cu 17%, cea mai mare scădere de la crearea indicelui în 1998.

Deprecierile burselor de valori din 12 martie 2020

FTSE MIB (Italia)-17%
CAC 40 (Franța)-12%
DAX (Germania)-12%
FTSE 100 (Marea Britanie)-11%
DJIA (SUA)-10%

Indicele CAC 40 al Bursei din Paris a coborât 12%, ajungând la o depreciere de o treime în ultima lună. Paris este al doilea cel mai afectat oraș de epidemia de coronavirus.

Nici statele nordice nu sunt ferite, zone în care epidemia este abia la început. Bursa din Stockholm a pierdut 11%, cea din Helsinki 10%, iar cea din Copenhaga 8%.

Bursa de la București a pierdut puțin peste 5% ieri, dar a ajuns la o depreciere de 22% în ultimele șapte săptămâni, adică de la startul epidemiei în China.

Banca Centrală Europeană a anunțat, ieri, un pachet de măsuri de stimularea a economiei din zona euro. A lansat un program de achiziții de active de 120 miliarde euro și va oferi credite de urgență pentru bănci, dar a păstrat nemodificate dobânzile. Dobânda BCE de politică monetară este de 0%, cea a instrumentelor de creditare de 0,25%, iar cea pentru depozite de -0,5%.

Decizia BCE nu a mulțumit piețele, așa se explică scăderile înregistrate. De cealaltă parte a Pacificului, anunțul lui Donald Trump de a bloca toate intrările cetățenilor din spațiul Schengen a dus la o scădere de 10% a indicelui Dow Jones. La fel și pentru indicii Nasdaq și S&P 500.

Acțiunile companiilor aeriene americane au pierdut și mai mult după anunțul lui Trump. Delta și United Airlines au pierdut peste 13% fiecare pe parcursul zilei, iar American Airlines s-a depreciat cu 7%.

Nici operatorii aerieni din Europa nu se simt mai bine. Cotația Air France-KLM a coborât 9%, cea a Lufthansa 11%, iar Norwegian Air și Icelandair câte 20%. IAG, compania mamă a British Airways) a consemnat o scădere de 11%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.