Finanțarea startup-urile din China a fost afectată anul trecut de încetinerea economică, China raportând cea mai slabă creștere anuală din ultimii 29 de ani. În prezent activitatea startup-urilor este amenințată de criza provocată de coronavirus, scrie CNN.
Creșterea de 6.1% a PIB-ului din 2019 a fost aproape de minimul posibil pe care Beijingul și-a dorit să-l atingă, fiind cu 0,5 puncte procentuale mai mic față de nivelul înregistrat în 2018 (6,6%). Încetinirea economică a fost determinată de toate provocările cu care s-a confruntat a doua cea mai mare economie din lume. Creșterea datoriei, scăderea cererii interne și abandonarea războiului comercial cu Statele Unite.
Până în prezent, finanțarea pieței private a startup-urilor din China a scăzut cu peste 65% anul acesta față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit furnizorului de date PitchBook.
Valoarea totală a finanțărilor startup-urilor din China ar putea ajunge la 4 miliarde dolari în primul trimestru din 2020. Mai puțin față de ultimul trimestru din 2019 de 18 miliarde dolari.
Firmele din regiune au strâns un capital de risc de 54 de miliarde de dolari în 2019, aproximativ jumătate față de 2018. Startup-urile sunt importante pentru creșterea economiei pe termen lung. China este cel mai mare hub pentru companiile unicorni sau companii private care sunt evaluate la miliarde dolari.
Fondurile de investiții caută să finanțeze în principal startup-uri din tehnologie, iar acest lucru ar putea ajuta la consolidarea obiectivului strategic al orașului Beijing de a deveni lider mondial în domeniul inteligenței artificiale și mașinilor electrice.
Însă multe startup-uri chineze s-au lupta anul trecut pentru a atrage finanțare din partea investitorilor. Activitatea economică din China a încetinit pe măsură ce țara s-a confruntat o scădere a cererii pe piața internă și un război comercial cu Statele Unite.
În timp ce oferta publică inițială (IPO) a companiei WeWork, furnizorul american de spații de birouri a fost amânată anul trecut, acțiunile producătorului auto de mașini electrice din China Nio au scăzut cu 44%, ajungând la mai puțin de trei dolari pe acțiune.
Impactul coronavirusului ar putea fi decisiv pentru companiile care nu vor putea face față noilor instabilități economice. Alex Frederick, analist PitchBook spune că nu există termen de comparație pentru situația actuală a stratup-urilor. Însă a menționat că mediul este similar cu ceea ce companiile s-au confruntat în timpul Marii Recesiuni, cu mai mult de un deceniu în urmă.