Global

Evoluția pandemiilor din timpul istoriei până la actualul COVID-19

De-a lungul istoriei, pe măsură ce populația a continuat să călătorească în toată lumea, același lucru au făcut și virușii. Cei mai puternici dintre aceștia au cuprins, din când în când, omenirea.

Bolile au afectat omenirea încă de la începutul timpului, omorând milioane de persoane. Cu toate acestea, abia după trecerea marcată către comunitățile agrare, amploarea și răspândirea acestor boli a crescut dramatic. Visualcapitalist a realizat o ”hartă” cu evoluția pandemiilor din timpul istoriei până la actualul COVID-19.

Comerțul larg răspândit a creat noi oportunități pentru interacțiunile umane și cele animale care au stimulat de altfel apariția acestor pandemii. Malaria, tuberculoza, lepra, gripa, variola și altele au apărut pentru prima dată în anii respectivi.

Pe măsură ce oamenii au devenit mai civilizați, au început să se adune în orașe din ce în ce mai mari, prin care treceau drumuri comerciale tot mai exotice, intrând astfel în contact cu un număr larg de populații și animale din diverse colțuri ale lumii, posibilitatea de apariție a unei pandemii a crescut astfel cu fiecare criteriu din cele menționate.

Cele mai dure pandemii care au apărut de-a lungul timpului

NumePerioadaNumărul deceselor
Ciuma Antoninei 165-1805 milioane
Epidemia japoneză de variolă735-7371 milion
Ciuma lui Iustinian541-54230-50 milioane
Moartea neagră 1347-1351200 milioane
Marea Ciumă din Londra1665100.000
Ciuma din Italia 1629-16311 milion
A treia pandemie de ciumă188512 milioane (China și India)
Febra galbenă1889100.000 – 150.000 (SUA)
Gripă spaniolă1918 – 191940 – 50 milioane
HIV1981- prezent25 -35 milioane
Gripa tip A(H1N1)2009 – 2010200.000
SARS2002 – 2003770
Ebola2014 – 201611.000
COVID-192019 – prezent35.000

Deși numărul și rata pandemiilor a fost destul de constată în istorie, singurul lucru comun al acestor evenimente a fost acela că rata mortalității a scăzut treptat. Pe măsură ce cunoștințele medicale despre cum funcționează o pandemie s-au îmbunătățit, impactul acestora au început să se amelioreze.

Conceptul de carantină a apărut în secolul al XIV-lea, în efortul de a proteja orașele de coastă de epidemiile de ciumă. Un exemplu este situația din Italia, când autoritățile portuare au cerut navelor care soseau la Veneția din porturile infectate să rămână pe vas timp de 40 de zile. 

În prezent, medicina a evoluat și s-au dezvoltat vaccinuri pentru a reduce răspândirea pandemiilor. Un astfel de vaccin nu a fost încâ inventat pentru a combate COVID-19, întrucât focarul de infecții este însă în desfășurare, iar cercetătorii încă învață desprea acesată nouă forma de virus.

Creșterea numărului de persoane care vin din mediul rural în cel urban, precum și tarficul aerian care aproape că s-a dublat în ultimul deceniu au avut un impact puternic asupra răspândirii bolilor infecțioase.

Deoarece organizațiile și guvernele din întreaga lume solicită cetățenilor să practice distanțarea socială pentru a ajuta la reducerea ratei infecției, lumea digitală le permite oamenilor să mențină legatură acum mai mult ca niciodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.