Din dorința de a încuraja antreprenoriatul feminin în zona tehnică, Georgiana Vlăsceanu și Liviu Cadariu au înființat cel mai recent pre-accelerator de business.
Step Forward este un program de pre-accelerare care lucrează cu startup-uri la început la început de drum. Este focusat pe a ajuta echipele să își valideze produsele pe piață.
Programul este dedicat startup-urilor din zona de tehnologie în care fie fondatorul este femeie, fie în echipă există cel puţin un antreprenor de sex feminin. Atât antreprenori la început de drum, cât și cei care dețin deja un business s-au putut înscrie în program.
Timp de șase săptămâni, din 14 otombrie până în 25 noiembrie 2019, aceștia au participat la workshop-uri tematice. Cum ar fi pe zona juridico-legislativă sau marketing. De asemenea, au învățat ce este un pitch și cum să își prezinte ideea în fața investitorilor.
Participanții au avut la dispoziție 47 de mentori de la care să învețe arta antreprenoriatului. Printre experți s-au numărat Mihai Rotaru, Fondator Clever Taxi, Adrian Faco, Fondator 8000 PLUS, Cosmin Ochisor, partner GapMinder, Cristian Munteanu, Managing Partner at Early Game Ventures.
La fiecare workshop și masă runtdă au fost invitați câțiva experți din domeniul tehnologiei pentru a răspune la întrebările antreprenorilor.
Participanții trebuie să fie prezenți cel puțin opt ore pe zi, nu este un program de after-work – Giorgiana Vlăsceanu, Program Manager Step Forward.
Pe lângă workshop-uri tematice, startup-urile au avut șansa de a cunoște diverși investitori și de a obține finanțări. Printre investotorii prezenți au fost cei de la TechAngels, Early Game Ventures sau GapMinder.
Din 20 de echipe, au fost alese 11 startup-uri prin interviuri directe, în funcție de mai multe criterii. În fiecare echipă trebuia să existe un antreprenor femeie, fiecare membru al echipei trebuie să dețină competențe care să se completez și care să funcționeze bine împreună. În ultima etapă a programului, Demo Day, au reușit să ajungă nouă startup-uri.
Georgiana Vlăsceanu este co-fondator și vicepreședinte Codette. Organizație destinată persoanelor cu pasiune pentru tehnologie care promovează diversitatea și educația la toate nivelurile. Georgiana este și asistent univestitar la Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Control automat și Calculatoare.
Liviu Cadariu este Event Manager TechHub București, echipa care ajută comunitatea tehnologică românească și ecosistemul startup să crească. Liviu a creat și aplicația Mr Adam. Acesta ajută oamenii să-și dezvolte aptitudinile sociale și modul în care interacționează cu alte persoane prin jocuri.