Angajații nepotriviți, fondurile insuficiente pentru a susține operațiunile și neadresarea unei probleme reale pentru care există clienții plătitori sunt principalele motive pentru care peste 60% dintre startup-uri eșuează.
Cu toate acestea, adevărata provocare a unui antreprenor este lipsa pasiunii și a hotărârii de a avea succes. Cum ar putea un antreprenor la început de drum să prevină eșecul startup-ului său?
Găsirea soluțiilor la problemele reale identificate este ceea ce motivează un antreprenor să transforme o idee într-un business. „Provocările inerente călătoriei antreprenoriale sunt de multe ori, foarte mari, dar depășirea acestora este ceea ce face ca a lor călătorie să fie plină de oportunități de dezvoltare personală”, spune Alex Dascălu, Director de Proiect Founder Institute Bucharest.
Pentru a creste probabilitatea succesului unui startup, un antreprenor trebuie să înceapă de la bun început cu dreptul, deoarece construirea unei companii de succes de la zero este una dintre cele mai mari provocări ale unui „tânăr” antreprenor.
Motivul numărul unu din cauza căruia startup-urile eșuează: fondatorul renunță la startup-ul lui – Director de Proiect Founder Institute Bucharest.
Aici întervin programele de accelerare și incubatoarele de business care joacă un rol foarte important în formarea de la bun început al unui antreprenor cu potențial. În cadrul programelor de accelerare și incubare, participanții primesc lecții despre ceea ce înseamnă să ai propiul tău business, precum și feedback de la mentori avizați.
În cazul The Founder Institute, acceleratorul de businss analizează talentul antreprenorial al unui participant cu ajutorul unui test, prin care sunt identificate trăsături cheie ale unui antreprenor cu potențial. Inteligența fluidă, agreabilitatea, hărnicia și privilegiul sunt principalele patru trăsături de personalitate pe care antreprenorii vor trebui să le dețină pentru a face parte din program.
Potrivit unui raport realizat de către compania CBInsights anul trecut, 70% dintre companiile de tehnologie eșuează. Internet, construcție și producție sunt principalele trei domenii în care rata de succes ale startup-urilor este cea mai scăzută.