Start up

Startup-ul SanoPass țintește finanțări totale de 400.000 euro

SanoPass, start up-ul de abonamente medicale fondat anul trecut de Andrei Vasile și Mihai Vădan, a atras prima rundă de finațare de 300.000 euro, condusă de fondul de investiții Cleverage Venture Capital. 

Cu banii obținuți în urma acestei runde de finanțare SanoPass vizează cel puțin 20.000 de utilizatori noi și dublarea rețelei de clinici, de la 600 la 1.300 de clinici și cabinete private din țară, până la finalul lui 2020. În prezent, platforma de abonamente medicale are peste 1.000 de utilizatori.

Un al treilea obiectiv major este lansarea, în cadrul platformei, a unui flux de medicină a muncii integrat cu sistemele de tip ERP sau CRM ale companiilor, pentru a reduce birocrația.

La această rundă de finanțare au participat și fondul de investiții Founders Bridge împreună cu platforma de equity crowdfunding SeedBlink. Astfel, Cleverage Venture Capital asigură o investiție de 150.0000 de euro, iar Founders Bridge participă cu 150.000 de euro, în total 300.000 euro.

Pe lângă aceste fonduri, SanoPass vizează și obținerea unei alte finanțări, de 100.000 de euro, prin platforma de equity crowdfunding SeedBlink

Pentru întreaga sumă, de 400.000 de euro, SanoPass oferă 20% din capitalul său noilor investitori.

Prin campania de equity crowdfunding investitorii vor putea subscrie o sumă de cel puțin 2.500 euro și un maxim de 25.000 euro. Campania va începe pe 10 martie 2020 și va dura cel mult 30 de zile.

SanoPass poate deveni un jucător relevant în piața abonamentelor medicale – Alexandru Popescu, partener Cleverage Venture Capital

Investitorii principali ai Cleverage Venture Capital, prima asociere de business angels care finanțează startup-urile din domeniul health-tech cu potențial de creștere, sunt antreprenorii Wargha Enayati (președinte Enayati Group), Georgios Sofianos (CEO Sofmedica), Sergiu Neguț (business angel și co-fondator Fintech OS), Voicu Oprean (fondator AROBS Transilvania Software) și Alexandru Popescu.

Founders Bridge este un fond de investiții suedez, lansat de cinci antreprenori în serie. Printre aceștia se numără doi fondatori români, Adrian Trif și Liviu Munteanu. Fondul oferă suport în business development, strategie și product market fit în special pentru produse de tip marketplace.

Angajaţii abonaţi SanoPass îşi pot face programări în peste 600 de clinici și cabinete medicale independente din țară. De asemenea, aceștia și își pot alege furnizorul de servicii medicale în funcţie de proximitate sau de preferinţele personale.

Cum va fi alocată investiția totală de 400.000 euro

Marketing și comunicare: 22% Creșterea echipei comerciale: 50%,
Îmbunătățirea produsului și diversificare: 14% Cheltuieli administrative: 14%.

Abonamentele SanoPass asigură programări pentru consultații sau investigații, indiferent de specialitate, în maximum 48 de ore. SanoPass oferă pachete personalizate de servicii, cu prețuri între 3 și 40 de euro lunar. Pachetele conțin servicii de medicina muncii, consultații și investigații medicale, analize medicale, stomatologie, nutriție, psihologie, fizioterapie și imagistică avansată.

SanoPass, companie lansată în 2019 de Andrei Vasile și Mihai Vădan, emite abonamente medicale de prevenție oferite de angajatori ca beneficii pentru angajați. Abonații SanoPass sunt angajați ai companiilor din domenii precum transporturi, productie, IT, financiar, retail. Rețeaua SanoPass numără în prezent 570 clinici și cabinete private la nivel național.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *