Startup-ul românesc EcoTree va dezvolta o platformă digitală de reciclare a deșeurilor, pe baza unei finanțări de 215.000 euro, condusă de fondul de investiții Sparking Caital, împreună cu platforma de crowdfunding Seed Blink și business angels.
EcoTree este o platformă digitală inovatoare care accelerează modul în care se realizează colectarea și reciclarea deșeurilor, indiferent de tipologie, cantitate sau proveniență, care urmează să fie lansată în următoarele luni.
Startup-ul își propune ca prin digitalizarea proceselor și a documentației legale necesare, să crească gradul de reciclare a deșeurilor.
Sparking Capital este un fond cu capital de risc constituit din surse private, care a coordonat procesul de finanţare. Fondul de investiţii finanţează startup-uri de tip pre-seed şi seed, din domenii precum property tech, marketplace, marketing tech, transformare digitală şi sustenabilitate.
Contribuim și prin expertiză, mentorat și networking, la dezvoltarea accelerată și scalarea internațională a companiilor în care investim – Vlad Panait, Co-Founder & General Partener Sparking Capital
Alături de Sparking Capital, investiția în EcoTree este susținută de Seed Blink, cea mai mare platformă de equity crowdfunding din România, care democratizează intrarea investitorilor privați în ecosistemul startupur-ilor inovatoare, facilitând totodată accesul acestora la capital.
EcoTree a câștigat anul trecut premiul trei al acceleratorului ReUse Hub, eveniment susținut de PepsiCo România în colaborare cu Impact Hub. De asemenea, tot anul trecut, EcoTree a câștigat premiul de 2.500 euro la competiția Future Makers, organizată de Social Innovation Solutions.
Economia circulară are la bază un model economic care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente. Când produsele ajung la sfârșitul duratei de viață, materialele din care sunt făcute sunt păstrate în circuitul economic, reducând astfel deșeurile și creând valoare adăugată.