FintechOS, cu soluții de tehnologie financiară automatizată, și Typing DNA, furnizor soluții de securitate online bazate pe biometrie comportamentală, sunt singurele startup-uri cu activitate în Inteligență Artificială (AI) care au atras investiții de aproape 20 milioane euro în ultimele trei luni ale anului trecut.
Astfel, România a urcat șapte poziții în topul țărilor din regiune cu cele mai mari investiții în startup-uri de AI, conform datelor Horvath & Partners, companie de consultanță în management. Nivelul investițiilor în startup-uri de AI din ultimul trimestru din 2019 plasează România aproape de vârful clasamentului țărilor din Europa de Est, în urma Ungariei, Rusiei și Poloniei, dar înaintea Cehiei, Sloveniei sau Slovaciei. Estimările analiștilor sectorul de dezvoltare a softurilor cu AI avansează investiții de 50 milioane euro în 2025.
Suntem într-o etapă avansată de transformare digitală și observăm o creștere accelerată în zona de tehnologie pe bază de AI – Kurt Weber, Director General al Horvath & Partners România.
Coursera, o platformă internațională de educație online, a întocmit în 2019 un raport, Coursera – Indicele Global al Competențelor, prin care evaluează la nivel mondial competențele pe care le au țările de a susține și de a beneficia de revoluția AI. România a fost clasificată ca fiind competitivă în zona de AI, cu un scor de 0,60, în urma SUA și a Marii Britanii, dar cu o poziție în fața Ungariei.
Clasamentul a fost întocmit ținându-se cont de nivelul de competență în următoarele categorii: statistică, AI, inginerie de software, Machine Learning, programare statistică, matematici. România a obținut calificativul „Competitiv – Cel mai avansat”, la primele patru.
Potrivit analizei Horváth & Partners, investițiile globale de tip Private Equity și Venture Capital în startup-uri de AI s-au majorat considerabil începând cu 2011. Între 2015 și 2019, media creșterii acestui tip de investiții, calculată la nivelul SUA, Chinei, Uniunii Europene, Israelului, precum și a celorlalte țări, a fost de 47%.
Piața forței de muncă va fi, la rândul său, puternic influențată de procesele de robotizare (RPA), AI și dezvoltarea de pe segmentele de digitalizare și e-learning. Din estimările companiei, între 40% și 50% dintre locurile de muncă existente ar putea fi înlocuite de soluții de automatizare, până în 2030.
Funcțiile unde există cea mai ridicată probabilitate de automatizare sunt în activități ce țin de contabilitate, logistică, depozitare, marketing, casierie și secretariat. De asemenea, relații cu publicul, dactilografiere, industria alimentară (prepararea alimentelor), operare de instalații mobile, asamblare de componente, minerit și manufactură etc.