Start up

Cine sunt câștigătorii Startarium PitchDay

Digitail, Medicai și Kinderpedia sunt finaliștii competiției PitchDay, din programului Startarium, cea mai complexă platformă pentru antreprenori la început de drum, lansată în 2016 de Impact Hub Bucharest și ING.

Peste 1.000 de antreprenori din 27 de orașe, din domeniile sănătate, IT, educație și producție, investitori sau profesioniști din întreaga lume au participat la Startarium PitchDay. Din cele 167 de aplicații din 27 de orașe, 50 de startup-uri au ajuns în semifinală și doar 10 au urcat pe șcenă, în fața juriului.

Digitail este câștigătorul marelui premiu de 50.000 euro din anul acesta. Startup-ul oferă un carnet digital de sănătate pentru animale, care ajută proprietarii să comunice mai eficient cu veterinarul, să aibă la îndemână istoricul complet al animalului lor de companie și să primească sfaturi și recomandări certificate de medic.

Locul doi și 30.000 de euro i-au fost acordați startup-ului Medicai, platforma online de imagistică medicală care permite colaborarea multidisciplinară între doctori și pacienții lor.

Al treilea loc a fost ocupat de Kinderpedia, cu 20.000 euro, startup care transformă educația preșcolară, prin optimizarea proceselor administrative și plasarea colaborării dintre părinte și educator chiar în centrul actului educațional.

S-au remarcat afacerile care au adresat probleme relevante pentru societate și au creat soluții scalabile technology based – Silvia Mihăilescu, Director of Marketing and Communications ING Bank Romania

Câștigătorul premiului de popularitate din partea publicului, în valoare de 5.000 de euro, a fost XVision- o aplicație de analiză a radiografiilor prin inteligență artificială, ce asistă radiologii prezentându-le interpretari de acuratețe înaltă ale imaginilor medicale.

Pe lângă competitiția oficială, 20 de startup-uri au avut parte de sesiuni de speed dating cu business angels și fonduri de investiții, iar 25 de afaceri au participat la sesiuni de consultanță cu specialiști în finanțe, vânzări, cultură organizațională, validare de produs sau modele de business.

Despre a patra ediție Startarium PitchDay

Digitail, Medicai și Kinderpedia sunt câștigătorii Startarium PitchDayNumărul mentorilor care vor lucra cu startup-urile – 50
Finanțări și premii de 12.000 euroPeste 167 de aplicații înscrise

În juriului acestei ediții s-au numărat fondatori și membri Autonom, ING, Zitec, Sparking Capital, TBNR Iași, Human Finance, Design Thinking Society, Activize Tech, DLA Piper, Gecad Ventures, Innovation Labs.

Din 2016 și până în prezent, Startarium a adunat o comunitate de peste 35.000 de membri și 3.000 de idei de business, peste 50 de mentori cu care antreprenorii pot lucra gratuit și a deschis accesul la finanțări ce depășesc 470.000 de euro.

Pe lângă suport financiar, platforma oferă acces gratuit, național și online, la conținut educațional, proiecte de incubare și accelerare.

Lansată în 2016 ca un instrument de finanțare complementar resurselor educaționale din Startarium, competiția PitchDay a însemnat până acum 400 de startup-uri participante, 260 de afaceri sprijinite, premii totale de 330.000 de euro și 23 de startup-uri câștigătoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.