Start up

Atanasiu Stringer & Krause a lansat platforma de investiții și M&A pentru startup-uri

Firma de consultanță Atanasiu Stringer & Krause lansează platforma de investiții și M&A pentru startup-urile din România și din Europa.

Venturecapital.ML este o platformă de Machine Learning care conectează investitorii globali și pe cei regionali cu startup-urile europene care doresc să ridice rundele de finanțare Pre-seed, Seed sau Seria A.

Antreprenorii din sectorul tehnologiei, preponderent cei aflați într-un stadiu incipient, au nevoie de cunoștințe și expertiză externă pentru a atrage finanțare – Bogdan Atanasiu, Managing Partner, ASK

În Europa, dar în special în țările CEE, din cauza unei piețe fragmentate, în care fondurile locale de investiții și investitorii privați nu au întotdeauna resursele necesare pentru a extinde o afacere la un nivel regional sau global, este nevoie de platforme care să asigure accesul la know how și finanțare ulterioară.

Pe de altp parte, companiile mari din regiunea CEE se confruntă cu o competiție tot mai puternică din partea jucătorilor globali, indiferent de sectorul lor. Pentru a rămâne relevanți pe piață sau pentru a deveni lideri pe piața targetată, aceștia trebuie să se adapteze la tendințele digitale și tehnologice actuale. Astfel că, o bună parte dintre aceștia sunt interesați de accesarea noilor tehnologii, și încearcă să identifice și să investească în astfel de startup-uri, direct sau prin fonduri de tip venture capital – VC.

Pentru investitori, platforma oferă un flux de tranzacții preselecționat de start-up-uri europene (Pre-seed, Seed, Seria A), de la fonduri de capital de risc și capitaluri private, până la birouri de familie, investitori HNWI / angajați și corporații.

Atanasiu Stringer & Krause (ASK) este o firmă de consultanță, fondată de parteneri cu experiență în gestionarea corporațiilor și a capitalului de risc atât pe piețele americane, cât și pe cele europene, lucrând cu start-up-uri, investitori și corporații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.