Prin Social Entrepreneurs Network, 30 de planuri de afaceri vor primi finanțări, cu sume cuprinse între 55.000 euro și 100.000 euro, în funcție de numărul de angajați pe care îi va avea compania.
Proiectul înființat de Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în valoare de peste două milioane euro, se va derula în perioada februarie 2020 – ianuarie 2023. Social Entrepreneurs Network este finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020.
În acest program, 120 de persoane care intenționează să înființeze un business în domeniul economiei sociale, vor participa la cursuri dedicate dezvoltării competențelor antreprenoriale în acest domeniu.
Finanțare acordată în funcție de numărul de angajați
Cel puțin două locuri de muncă – 55.000 euro | Cel puțin trei locuri de muncă – 55.000 – 70.000 euro |
Cel puțin patru locuri de muncă – 70.000 – 85.000 euro | Cel puțin cinci locuri de muncă – 85.000 – 100.000 euro |
Cele 120 de persoane vor participa la cursuri dedicate dezvoltării competențelor antreprenoriale, la cursuri de management strategic și la cursuri de marketing digital/online.
Pentru a primi finanțare, participanții vor trebuie să treacă de principalele trei etape de selecție: evaluarea administrativă a eligibilității planului de afaceri și aplicantului, evaluarea tehnico-financiară și interviul/pitch-ul.