Francize

Holiday Inn în București prin Grupul DeSilva

Camera de hotel

Fiind al șaselea oraș ca mărime din Europa, Bucureștiul continuă să atragă investitori din sectorul de turism. Un nou hotel sub marca Holiday Inn se va deschide în toamna acestui an în Capitală, pe bulevardul Decebal.

Brandul revine în România după 20 de ani. InterContinental Hotels Group (IHG) readuce brandul după semnarea contractului pentru Holiday Inn Bucharest Times, un hotel care va avea 102 camere.

Unitatea de cazarea este dezvoltat de către DeSilva Group în baza unui acord de franciză, pentru prima oară cu partenerul IHG.

„România este o destinație europeană de afaceri din ce în ce mai populară, cu o creștere puternică și o mulțime de oportunități de extindere – Miguel Martins, Director de Dezvoltare pentru Europa de Est și Turcia la IHG.

IHG este prezent în România prin InterContinental București, hotelul din Piața Universității, și Crowne Plaza București, din zona Casa Presei. Noua unitate va fi situată la un kilometru de Piața Unirii și de Stadionul Național, pe bulevardul Decebal.

Hotelul va dispune de conceptul Holiday Inn’s Open Lobby. Acesta transforma tradiționalul hol al hotelului într-un spațiu ce combină recepția, restaurantul, barul, lounge-ul și centrul de afaceri într-un singur spațiu deschis, cu un design contemporan.

Brandul Holiday Inn este unul dintre cele mai recunoscute mărci hoteliere de pe glob și unul dintre cele mai mari branduri din portofoliul în curs de dezvoltare al IHG, înființat în 1952.

Brandul a mai fost prezent în România cu un hotel din Sinaia și unul lângă aeroportul Otopeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.