Educație antreprenorială

Jumătate dintre beneficiarii Start Up Nation pe 2019 au banii în conturi

Jumătate dintre beneficiarii Start Up Nation 2018-2019, 800 de firme, au primit ajutoarele nerambursabile de până la 200.000 lei fiecare, până pe data de 23 decembrie.

Din 1652 de dosare depuse de decont, 1179 dintre ele erau deja aprobate, restul fiind în clarificări privind cheltuielile solicitate la plată. Pentru 983 beneficiari s-au efectuat vizite de certificare de către băncile partenere, restul fiind programate în perioada următoare.

În timp ce pentru 928 beneficiari au fost emise Acordurile de utilizare către bănci, acestea urmând a procesa plățile prin agențiile unde au conturi deschise beneficiarii.

Un număr de 800 beneficiari au încasat deja Ajutorul Financiar Nerambursabil – Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei, Mediului de Afaceri şi Turismului.

Programul Start-up Nation a declarat eligibile 10.000 de companii dintre cele cele 13.005 companii înscrise și verificate. Contractele de finanțare au fost semnate și mai mult de 100 de deconturi au fost deja trimise către minister.

În total, în cea de-a doua ediție a programului Start Up Nation 2018-2019 s-au înscris 33.500 de companii, dar la verificare au intrat doar 13.005, respectiv cele care aveau punctajele cele mai mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *