Educație antreprenorială

Fundația Impetum lansează primul program dedicat tinerilor antreprenori

Primul program de educație antreprenorială și accelerare a businessurilor la început de drum, al fundației creată în acest scop de către Impetum Group, a fost anunțat de Andrei Cionca, fondatorul grupului.

ROCA Management Accelerator va fi prima inițiativă a Fundației, pentru dezvoltarea următoarei generații de lideri competenți, bine pregătiți, formați în spiritul unor valori solide.

Este un program de tip MBA, cu un caracter foarte practic, aplicat, ce își propune comprimarea perioadei de care un manager are nevoie pentru a se forma după absolvirea studiilor, de la 10-15 ani la 3-5 ani.

Sunt vizați tinerii absolvenți de universități europene, ce vor avea șansa de a pune în practică teoria învățată în aceste instituții prestigioase – Andrei Cionca, CEO Impetum Group

Programul se va derula în timp ce tinerii acceptați lucrează și acumulează experiență de management în companii din portofoliul Impetum. În primul an programul își propune să acorde 10 burse cu valoare lunară între 800-1000 euro. Pe lângă cursurile teoretice, programul prevede expunerea la o experiență practică diversă, precum şi mentorat cu unii dintre cei mai de succes antreprenori și manageri din România.

”Impetum Group își propune prin acest proiect să contribuie activ la reîntoarcerea valorilor umane în țară”, precizează Andrei Cionca. Cifrele arată că, în acest moment, circa 40.000 de tineri, pregătiți în România timp de 12 ani, sunt studenți ori au terminat studii în străinătate și nu se întorc să lucreze în țară.

Creată cu scopul declarat de a consolida și a dezvolta cultura antreprenorială și de management din România, Fundația Impetum va derula programe și proiecte educaționale pentru formarea practică a liderilor viitorului, începând din primăvara acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.