Cariere

Stelian Bogza, BenefitOnline: Doar șapte companii din 300 au oprit beneficiile extra-salariale pentru angajați

Stelian Bogza - cofondator BenefitOnline.ro

Criza economică provocată de COVID-19 a trimis în șomaj tehnic un milion de angajați. Din fericire, nu toate companiile sunt lovite la fel de tare de criză, iar acest lucru se vede în faptul că multe firme au păstrat primele și beneficiile suplimentare oferite angajaților.

„Până în prezent, dintre cele peste 300 de companii care oferă beneficii flexibile prin platforma BenefitOnline, doar două au optat pentru introducerea angajaților în șomaj tehnic, iar alte cinci au decis și nu ofere bugete pentru 1-2 luni”, spune Stelian Bogza, cofondator BenefitOnline.ro.

Compania este singura din România care se ocupă de administrarea beneficiilor extra-salariale oferite angajaților și are 300 de clienți-companii, cu un număr de 187.000 de angajați.

Cu excepția celor șapte companii menționate, toți angajatorii au decis să păstreze bugetele pentru beneficii acordate angajaților. Majoritatea au păstrat același nivel din 2019, iar unele chiar au majorat bugetele, având în vedere că valoarea tichetelor de masă a crescut de la 15,18 lei până la 20 lei.

Stelian Bogza arată că Benefit Online și-a continuat activitatea în același ritm și după începerea stării de urgență provocată de pandemie. Inclusiv prin adăugarea de clienți noi, majoritatea din industria de IT&software, prin care câteva mii de angajați vor fi adăugați platformei de beneficii.

În prezent, am ajuns la 190.000 de utilizatori în platformă – Stelian Bogza, cofondator BenefitOnline.ro.

Printre schimbările observate în comportamentul utilizatorilor platformei în această perioadă se numără amânarea achiziționării de vouchere pentru vacanță și înghețarea abonamentelor la sala de sport. Au crescut voucherele pentru magazine online, dar sunt și utilizatori care preferă să cumuleze bugetele de beneficii în cont pentru a le utiliza în a doua parte a anului, când restricțiile vor fi ridicate.

Criza a modificat modul în care companiile colaborează între ele, acum într-un nivel mult mai mare. Multe companii și-au reorganizarea activitatea pentru a migra online și a putea continua acolo vânzările către clienți. „Iar aceasta este considerată noua normalitate”, spune Stelian Bogza, care arată și că se pot observa companii mari care se implică în cauze ale altor firme și fac donații dat fiind că împărtășesc aceleași valori.

„În orice scenariu, pentru ca un business să crească în perioade dificile sau să supraviețuiască, angajații vor juca un rol cheie, fiind cea mai importantă resursă pe care companiile se vor baza”, arată Bogza, care adaugă și că păstrarea motivației angajaților va fi foarte importantă în perioada următoare.

BenefitOnline și-a trimis toți angajații în regim de telemuncă, iar lucrul de acasă va continua cât timp este necesar pentru a proteja angajații și familiile lor. „Ne preocupăm, însă, în aceste momente, ca angajații, care își petrec mult mai mult timp acasă, în familie, să poată găsi beneficii pentru noul lor stil de viață, precum vouchere la magazine online și restaurante care livrează la domiciliu, furnizori de abonamente sportive sau training-uri online”, spune Bogza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *