Salariu atractiv, pachet de beneficii, teambuilding-uri, cursuri sau training-uri sunt elementele definitorii care îi fac pe angajați să rămână mai mult timp la un loc de muncă și, implicit, fericiți.
Deși salariul este primul criteriu pentru care un potențial angajat alege postul respectiv, nu mai este singurul element definitoriu. Acceptarea poziției într-o companie nu se duce doar către partea materială. În ziua de azi, pentru a fi mai fericiți la locul de muncă, sunt mai dispuși să accepte un salariu mai mic.
Dacă în ultimii zece ani, specialiștii și managerii plecau pentru 100 de lei sau euro în plus, într-o altă companie, acum contează mai mult și cultura companiei, mediul, flexibilitatea, program de lucru, managerul.
Deoarece în ultimul deceniu piața s-a maturizat foarte mult, și angajații au început să aibă mintea mai deschisă spre alte oportunități și beneficii, pe lângă cele salariale.
Dorind să părăsească fosta companie, din cauza unui șef sau a unui manager cu care nu se înțelegeau, angajații au fost de acord cu un salariu mai mic sau cu beneficii mai puține. Însă, având o chimie mai mare cu managerul respetiv, posibilități de dezvoltare și promovare, precum și o echipă și un mediu mult mai placut, angajații sunt mult mai fericiți la locul de muncă.
Pachetul de beneficii contează foarte mult pentru orice viitor angajat, iar firmele au pus la dispoziție în fiecare an beneficii din ce în ce mai multe și mai atractive, spune Sorina Faier, Managing Partener Elite Searchers.
De la program flexibil, disponibilitatea de a lucra de acasă, masaj de relaxare în cadrul companiei, până la asigurări medicale de toate felurile, fie pentru angajați sau întreaga familie, bonuri de masă, bonuri de cadou și concedii oferite. În unele cazuri, firmele acordă angajaților și zile de concediu mai multe, în funcție de vechime.
Urmărește aici discuția cu Sorina Faier, la Adevărul Financiar Live:
Angajații au pus la dispoziție fel și fel de beneficii care să le facă munca din companie mai puțin stresantă și mai ușoară. Însă cum sunt alese aceste beneficii? Sorina Faier spune că deși există pachete standard pentru orice firmă, acestea se pot și negocia, în funcție de poziția, dar și de cererile candidatului. Au fost cazuri când și mașina de serviciu a fost un beneficiu. Angajatul a pornit de la o mașină medie și a ajuns, în timp, la una de lux.
Însă, discuțiile despre pachetul salarial și cel de beneficii sunt purtate tocmai la sfârșitul unor multiple interviuri, pentru ca angajatorul să fie sigur de capacitățile și abilitățile candidatului.
Este o lume a angajaților, nu a angajatorului – Sorina Faier, Managing Partner
Un alt beneficiu salarial de care mulți potențiali angajați țin cont atunci când caută un loc de muncă sunt trainingurile, cursurile sau conferințele. Sunt companii care plătesc toate aceste opțiuni pentru a-și păstra angajatul cât mai aproape, cât mai mult timp, însă și pentru a-i îmbunătăți abilitățile.
Sunt oameni plafonați care nu vor mai mult de atât, dar mai sunt și oameni care sunt foarte intersați de evolutie, promovare, de a cunoaște stilul de management, de a se îmbunătăți pe toate ariile. Iar aceste pachete de beneficii sunt suportul motivațional de care aceștia au nevoie.
Pe lângă training-uri, companiile caută să ofere și teambuilding-uri care să fie cât mai distractive, în locații cât mai luxoase, cu spa-uri unde angajații să se simtă în largul lor, precum să lege prietenii și să se cunoască mai bine. Ceea ce nu este mereu ușor, dacă firma este una de IT, iar majoritatea angajaților sunt programatori.
Potrivit unui studiu realizat în aprilie 2019 de Minspace, furnizorul global de spații de coworking de tip boutique, 21% dintre ei au declarat că sunt foarte fericiți, iar 61% că sunt fericiți în majoritatea timpului petrecut la birou.
Angajații români cu cel mai mare scor mediu de fericire la locul de muncă sunt cei care lucrează în industriile creative și media, dar și în domeniul bancar. Pe de altă parte, cei mai puțin fericiți cu locul lor de muncă sunt cei care lucrează în domenii precum ingineria și industriile de fabricare, dar și în IT.
Când vine vorba despre rolul ocupat în companie, angajații români care au înregistrat cel mai ridicat nivel de fericire sunt cei care lucrează în departamente creative și marketing, în timp ce angajații din logistică și operațiuni sunt cel mai puțin fericiți.
La fel de importanți sunt factorii care stau la baza unui engagement puternic și pe termen lung al al angajaților. Potrivit studiului, 34% dintre angajați spun că nu se implică în ceea ce fac pentru că simt că recompensa financiară nu este suficientă, iar 35% a declarat că motivul este mediul de lucru, care nu îi inspiră.
Pentru a aduce un impact pozitiv asupra nivelul de fericire și engagement al angajatilor, companiile trebuie în primul rând să îi asculte, să afle cum se raportează la locul lor de muncă.
În România, 15% dintre companii nu realizează evaluări de acest tip și omit astfel primul și cel mai important pas în îmbunătățirea nivelul de fericire și implicare al angajaților și, totodată, în îmbunătățirea performanței businessului lor – discuții directe cu angajații despre cum se simt la birou.
Pentru că există o lipsă a forței de muncă pe piață, sunt foarte multe posturi disponibile, mai ales în domeniul IT, unde companiile se bat la propriu pe candidați. De aceea, angajatorii pun la dispoziție astfel de beneficii pentru a a-și păstra angajatul o perioadă mai lungă de timp. În medie, un angajat rămâne într-o companie în jur de doi-patru ani.
Specialiștii din recrutare spun că după trei-cinci ani de lucru în aceeși companie, angajații încep să se plafoneze, nu mai sunt la fel de motivați și vor să încerce lucruri noi.