Cariere

Amazon angajează peste 36.000 de persoane din toată lumea în 2020

Cea mai mare companie de e-commerce Amazon pune la bătaie peste 36.000 de locuri de muncă în toată lumea, pe fondul extinderii serviciului de e-commerce în cât mai multe țări în 2020, scrie Thinknum Media.

În prezent, în România sunt deschise 83 locuri de muncă pentru zona de dezvoltare software, HR și suport tehnic pentru Alexa. Din 83 de posturi, aproape jumătate din locurile de muncă (49) sunt pentru filiala din București, 29 de posturi în București, iar restul de cinci sunt remote. În 2018, erau peste 1.000 de angajați ai Amazon în România.

Deschis în 2005, Centrul de Dezvoltare Amazon din Iași a fost prima filială Amazon în Europa de Est. În 2017 a fost stabilită a doua prezență corporativă în României, în capitală.

La începutul anului nou, Amazon angaja în jur de 32.000 de persoane. Până la sfârșitul lunii ianuarie, numărul a crescut la 34.500 de noi posturi.

Prevăd că secolul 21 va fi secolul indian – Jeff Bezos, CEO Amazon.

În prezent, compania face angajări în prezent în peste 50 de țări. Primele 20 de țări în care Amazon angajează acum nu s-au schimbat prea mult în ultimul an. Accentul rămâne în continuare pe talentul tehnologic din SUA și India, alături de angajări în Europa și Asia. 

Strategia companiei de a angaja mai multe persoane în SUA și India este de a aduce și a instrui cât mai mulți ingineri. Amazon continuă automatizarea proceselor pentru a eficientiza experiența clienților și pentru a depăși provocările logistice ale companiei. De aceea, printre cele mai solicitate locuri de muncă din Amazon sunt în dezvoltare software.

Top 4 continentele/țări cu cele mai multe locuri de muncă listate de Amazon în 2019

SUA – 22.000 locuri de muncă India – 2.400 locuri de muncă
Regatul Unit – 1.400 locuri de muncă Canada și Germania – 1.380 locuri de muncă fiecare

De asemenea, strategia lui Amazon de a angaja indieni a venit odată cu călătoria CEO-ului Jeff Bezos în India, când a anunțat o investiție de un miliard dolari în digitalizarea întreprinderilor mici și mijlocii în India, precum și planurile de a exporta bunuri indiene în valoare de 10 miliarde dolari până în 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.