Antreprenori

Andrei Cionca și-a reunit businessurile sub umbrela Impetum Group

Cu scopul declarat de a maximiza valoarea businessurilor de care se ocupă, indiferent de etapa de evoluție în care se află, Impetum Group este umbrela sub care vor funcționa, integrat, cele trei companii de consultanță în insolvență și afaceri fondate de Andrei Cionca.

CITR este liderul pieței de insolvență din România, ROCA reprezintă soluția de consolidare a IMM-urilor românești care au un potențial de business viitor, dar traverseaza un moment dificil, și ROCA X – proiect destinat start-up-urilor disruptive din piața de tehnologie, sunt cele trei companii care vor alcătui grupul Impetum, a anunțat Andrei Cionca, CEO.

Expertiza extinsă a fondatorului, Andrei Cionca, dar și a partenerilor săi, pe fiecare din cele trei etape din viața unei companii (startup, criză de creștere, distress), la care se adaugă o abordare integrată și integrală, pe întregul lanț al unei afaceri, va ajuta esențial la evaluarea în timp real a nevoilor fiecărui business, pentru a identifica și implementa cea mai bună soluție soluție.

„Impetum Group înseamnă reunirea și sinergizarea sub aceeași umbrelă a tuturor inițiativelor pe care le-am dezvoltat în paralel în ultimii 20 de ani”, spune Andrei Cionca, CEO Impetum Group și fondator CITR, ROCA și ROCA X.

Scopul a fost acela de a maximiza valoarea oricărui business, indiferent de stadiul de dezvoltare, pentru că, în viziunea sa, o economie solidă are nevoie de afaceri sănătoase, de capital, de adaptarea la tendințele globale în tehnologie, dar și de antreprenori și manageri curajoși și bine pregătiți.

Impetum Group își propune să devină un hub de resurse, care maximizează valoarea de business – Andrei Cionca, CEO

Prin reunirea brandurilor CITR, ROCA și ROCA X și generarea de sinergii, Impetum Group va impacta mai mult decât suma companiilor și astfel vom reuși să contribuim în mod real la consolidarea economiei românești”, a declarat Andrei Cionca.

Structura de business și ce soluții oferă Impetum Group

  • 4 piloni: 2 pentru investiții, 1 pentru management și 1 pentru servicii;
  • 160 de specialiști, dintre care 35 de manageri seniori;
  • 1000 de proiecte gestionate de companiile sale;
  • 650 de milioane Euro, ca valoare a patrimoniului administrat în prezent;
  • Capital: 40 de milioane euro
  • Număr filiale în țară – 10 plus un birou internațional în Cipru.

Impetum Group are un capital de 40 de milioane euro, ținta pe termen scurt fiind triplarea cifrei în următorii cinci ani. Coordonarea Impetum Group va fi asigurată de membrii fondatori ai companiilor partenere, a căror expertiză le oferă o înțelegere aprofundată a mediului de afaceri național.

Cele trei branduri reunite sub identitatea noului grup își vor păstra profilurile de activitate distincte, adresând și oferind soluții pentru nevoi de business complementare, din zonele de startup, scale-up și distress, a explicat Rudi Vizental, CIO și co-fondator Impetum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *