Solidaritate fără egalitate? Nu există!

Fuziuni si achizitii

Solidaritate înseamnă ca, în momente de profundă criză existențială, căci prin așa ceva trecem acum, când totul este dat complet peste cap, toate palierele societății participă la efortul național de menținere pe linia de plutire.

Toată clasa antreprenorială este, metaforic vorbind, cu creierii ferfeniță de trei săptămâni încoace. La fel autoritățile, guvernul, bancherii, top managerii. Și, bineînțeles, angajații companiilor private, dar și cei din sectoarele aflate în linia întâi: medici, asistenți, voluntari, poliție, armată, jandarmi.

Fiecare este preocupat, pe linia lui de activitate, de ceea ce se întâmplă și cum ar trebui acționat, în actualul context: o pandemie care a început undeva atât de departe de noi, iar acum e aici, nu lângă noi, ci de-a dreptul printre noi.

Nu discutăm aici despre un sistem de sănătate mai mult sau mai puțin funcțional, nu discutăm despre incompentenți numiți în funcții publice care au ajuns, cum era de așteptat, fiindcă nu trecem prima dată prin așa ceva (vezi cazul Colectiv și câte or mai fi neștiute), să omoare oameni, la propriu. Pentru că sunt incompetenți și neaveniți acolo unde au fost numiți și stau pe salarii mari, beneficii de tot felul și pile. Nu discutăm despre reacția rapidă, totuși, poate haotică dar rapidă, a administrației centrale care trebuie să rezolve acum problemele în curs odată cu găurile unui sistem disfuncțional, pe care l-a creat și l-a întreținut.

Discutăm însă despre ceea ce se întâmplă cu cea mai mare parte a angajaților din zona de afaceri, despre antreprenori, despre companii mici, mijlocii și mari care se văd în situația de a acționa rapid în mai multe direcții, în același timp. Și nu știu ce să facă mai întâi.

Și care, da, se uită, toți, disperați, înspre guvern, așteptând măsurile de susținere din partea unui stat la care contribuie prin toate impozitele, și mama impozitelor, pe muncă și pe afaceri. Așteptând măsuri rapide și clare, fără echivoc, ferme, de suport financiar concret și lesne accesibil. Așteptând solidaritatea întregii societăți românești către care se întorc aceste dări plătite, de cele mai multe ori la timp, în sumele stabilite, pentru a putea funcționa sănătatea, învățământul, armata, pompierii, poliția, dar mai ales un întreg aparat funcționăresc de stat, supradimensionat.

Și am ajuns unde voiam: o întreagă pătură socială, care a ajuns să umple birourile ministerelor, agențiilor de stat de tot felul, inspecții, inspectorate și inspectorățele, primării și consilii, instituții și organizații create prin tot felul de ordine și ordonanțe, toate prin bunăvoința și din interese politice, electorale, evidente.

Toată această masă de funcționari, printre care în mod sigur se află și oameni competenți, minimalizați însă și tolerați, cel mult, doar pentru că, până la urmă este nevoie să mai și muncească cineva pe-acolo, este remunerată cu salarii, sporuri, beneficii de tot felul, enorme, de ani buni. O masă creată și întreținută de o clasă politică ce a reușit să pervertească însăși ideea de muncă. Că unde este mai bine și mai bine în România să te angajezi? La Stat, unde nu faci mai nimic, ai program fix, siguranța salariului și a pensiei.

Iată că despre eventuale măsuri de reducere a acestor salarii, sporuri și alte avantaje, care nici nu își au rostul în vremuri de criză când totul se contractă, nu se vorbește nimic de trei săptămâni încoace.

Discuțiile despre măsurile de suport în economie s-au referit până acum strict la companiile private și angajații lor, și pe bună dreptate, întrucât sunt crunt lovite. Oricât de mult am putea, de pe margine, să fim critici, cred că nimeni nu vrea, cu adevărat, să fie ACOLO, ACUM, în presiunea din această perioadă.

Sunt măsuri de criză, adoptate relativ repede, dacă ne aducem aminte de vremuri trecute, inclusiv criza din urmă cu 12 ani, când reacțiile au fost extrem de întârziate. Și sunt măsuri de bun simț, în acord cu ceea ce se face și pe plan european, în UE, deși comparațiile chiar nu își au rostul. Pentru că NU suntem nici Germania, nici Franța, nici Suedia, din niciun punct de vedere.

Sunt însă măsuri destinate rezolvării doar unei părți a problemei, indiferent de natura lor, fiscale, bancare, forța de muncă, aceea a mediului antreprenorial, care este lovit direct: businessuri închise, businessuri care funcționează la cote de minimă rezistență, businessuri nevoite să se reorienteze acum pe oportunități și necesități de moment.

Cealaltă fațetă a problemei este faptul că bugetul național, nemaiavând fluxul de venituri din impozitele care ar fi venit dinspre mediul antreprenorial în mod normal, cu toată infuzia de fonduri de la UE, cu toată rezerva bugetară angrenată, cu toate emisiunile de obligațiuni pe care le va cumpăra Banca Națională a României, tot va fi pe un mare deficit. Tocmai de aceea, nu este mai puțin important, ba dimpotrivă, esențial chiar, ca toate acele companii, mari sau mici, care pot să-și plătească la timp datoriile la bugetul național și la cele locale, să nu întârzie nici măcar o zi!

Prin urmare, măsurile trebuie obligatoriu duse și în sensul diminuării cheltuielilor bugetare cu salariile și veniturile bugetarilor, scurt și fără ezitări: fie la cuantum, dacă se decide păstrarea integrală a masei de funcționari, fie la numărul de bugetari, care pot fi trimiși, de asemenea, în șomaj tehnic, fie ambele. Excludem din startul discuției categoriile cele mai expuse și primele chemate să asigure sănătatea, ordinea și securitatea cetățenilor: cadre medicale, poliție, armată.

Pe de altă parte, se impun și alte măsuri, bine gândite și asumate de actualul guvern, cu orice preț, de reducere substanțială a susținerii din partea statului a companiilor cu pierderi, cel puțin în condițiile în care chiar activitatea acestora este acum total oprită.

Foarte multe domenii s-au blocat de-a dreptul în urma măsurilor de izolare socială: horeca și retailul mic, hotelărie, turism, transport aerian, naval și feroviar, evenimente de toate felurile. Unele au încetinit, altele sunt la foc continuu și doar un lucru este cert: faptul că economia este amorțită, la fel ca un boxer aruncat la podea după o lovitură puternică a adversarului. Deocamdată, nici nu realizează ce i se întâmplă. Dar cei de pe margine, care se ocupă în mod normal de bunul mers al treburilor – antrenori, manageri, doctori, prieteni, iubită, rude – după câteva secunde de blocaj, încep să reacționeze. Unul aleargă spre el sa-i dea apă, altul vine cu prosopul ud, iubita îi strigă că îl iubește. Asta înseamnă susținere.

La fel și în economie: guvernanții, bancherii, economiștii, politicienii, toți trebuie să alerge, să pună cele mai bune intenții laolaltă, să vină cu soluții concrete, raționale. Să se așeze cu picioarele în apă rece și să decidă asupra tuturor problemelor, mai ales că vom avea un sprijin financiar substanțial din partea UE.

Nimeni, oricât de doct sau cu experiență antreprenorială de toate felurile sau decizională, pur și simplu, nu a realizat de la bun început ceea ce se întâmplă acum în România sau în lume. Au trecut trei săptămâni de foc și urmează încă altele, pe cele două fronturi de luptă deschise de pandemie, unul de sănătate, cu nemernicul microb, altul în plan economic. Vor urma altele și altele, în care cuvântul de ordine va fi solidaritate.

Dar, să arunci doar în spatele unei bucăți a societății efortul național de a depăși criza, înseamnă solidaritate fără egalitate! Ceea ce nu este nici corect, nici fezabil pe termen lung!

Mihaela Pântea este Redactor Șef Adevărul financiar, Senior jurnalist, cu experiență de peste 23 de ani în presa de business, cu studii de Finanțe-Bănci ASE și studii de jurnalism la prestigioase instituții de presă din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *