De câte ori nu am fost mândri când presa internațională a scris despre reușitele unor profesioniști sau ale unor companii locale din domeniul IT? Și, de cate ori nu ne-am entuziasmat la anunțul unor noi start-up-uri românești bazate pe inovații tehnologice?
Cumva, în mentalul colectiv, IT-ul reprezintă, în momentul de față, nu doar una dintre cele mai de succes ramuri ale economiei românesti, ci si o carte de vizită pentru țara noastră. Dar, câți dintre cei care se mândresc cu succesul IT-ului local, s-au gandit și la parcursul acestei industrii în viitor?
La Keysfin, urmărim evoluția anumitor industrii de maxim interes și dezvoltăm studii astfel încât să analizăm ce se întâmplă în mediul de business românesc,să anticipăm tendințele următorilor ani.
Este și cazul industriei IT, acesta fiind al treilea an consecutiv în care echipa noastră a realizat un studiu dedicat acestui domeniu, iar din punctul meu de vedere rezultatele studiului și concluziile colegilor mei ne ajută să conturăm mai bine nu doar direcția în care se îndreaptă IT-ul românesc, ci și pașii pe care îi mai avem de parcurs spre maturizarea acestei piețe.
Deți informațiile sunt multe și interesante, motiv pentru care vă recomand să căutați studiul ți să-l parcurgeți, mă voi raporta doar la o parte dintre ideile principale: zona IT este și va fi într-o continuă creștere, iar software-ul este una din puținele industrii din România în care există echilibru între investițiile locale și cele străine, ceea ce reflectă o dezvoltare sănătoasă și solidă a acestui domeniu.
Creșterea este susținută în primul rând de apetitul pieței spre a automatiza și digitaliza, fie că soluțiile sunt oferite de multinaționale cu echipe de sute sau chiar mii de profesioniști sau că inovațiile vin de la start up-uri autohtone. Ce înseamnă asta? Că românii au viziunea dar și background-ul necesar pentru a dezvolta inovații utile, iar aceste inovații pot contribui la dezvoltarea economiei locale. Este posibil astfel ca, pe viitor, să avem poate surpriza ca balanța investiții străine vs. investiții locale să încline în favoarea capitalului autohton.
Cu toate acestea, știm că inovația trebuie să aibă un scop și, pentru a impacta viețile oamenilor din întreaga lume, trebuie să se adreseze unor domenii-cheie.
Inovațiile pe care eu mizez și spre care consider că ar trebui să se îndrepte start up-urile din România sunt cele din domeniul fintech și banking.
Băncile au ânceput deja să impună noile tendințe, prin mutarea bankingului din sucursale în mediul online, punând la dispoziție clienților aplicații prin care se pot înrola online sau prin care pot accesa rapid diverse produse financiare. Dar potențialul de creștere pe acest segment este enorm. Mai ales că, odată cu deschiderea băncilor din România prin PS2 – Open Banking, vom observa o creștere accelerata în zona aplicațiilor de plăți, tranzacții și creditare.
Practic, cu o strategie bine conturată și cu planuri concrete pe termen mediu și lung, putem avea surpriza placută de a vedea din ce în ce mai multe soluții digitale din acest domeniu, contractate și utilizate de către companii importante locale și internaționale.
Bineințeles, pentru ca acest lucru să se întâmple este nevoie și de susținerea mediului instituțional și privat. Inițiative precum lansarea FinTech Innovation Hub de către BNR sau FinTech HuB de către ASF sunt de apreciat. Se crează astfel o punte de colaborare și schimb de experiență în vederea unei bune implementări a soluțiilor fintech în sistemul financiar.
De asemenea, există competiții locale și investitori care urmăresc start-up-urile din domeniul fintech, le implică în programe de mentorat sau chiar le oferă runde de finanțări.
Așa că, din punctul meu de vedere, există toate premisele pentru ca ITinerariul acestei industrii să ducă spre destinații din întreaga lume! Ce imi doresc să văd? Mai multe soluții fintech centrate pe aplicabilitatea practică în viața de zi cu zi a oamenilor. Ce îmi doresc să se întâmple? Ca intr-o zi să fac tranzacții ori să utilizez produse financiar-bancare, oriunde aș fi în lume, știind că folosesc soluția gândită și implementată de români.