Economia colaborativă complică fiscalitatea pentru indivizi, companii și țări

Economia colaborativă se bazează pe crearea, producerea, distribuția, comerțul și consumul de bunuri și servicii de către persoane și organizații în mod comun. Modelul de economie colaborativă este folosit în piețe online cu caracter general sau specializate cum ar fi: cazarea direct la persoană particulară, împrumutul de bani, transportul cu mașina particulară în zona urbană, schimbul valutar etc.

În acest context, sub presiunea forțelor globalizării și inovării tehnologice, organizațiile trebuie să fie suficient de agile pentru a răspunde schimbărilor rapide ale preferințelor consumatorilor, trebuie să concureze cu inițiative mai noi și cu cererea de resurse în creștere rapidă pe anumite piețe sau descreștere pe altele. Pe de altă parte însă, ele trebuie să poată gestiona riguros și costurile cu forța de muncă (pentru cele mai multe dintre companii, acesta fiind principalul cost al afacerii).

Forma forței de muncă la nivel mondial se schimbă și ea dramatic. La fel cum o globalizare rapidă la sfârșitul secolului XX a provocat o schimbare dramatică a lanțurilor de aprovizionare globale, creșterea „economiei GIG” transformă munca așa cum o știam cândva. Pentru companii, tehnologia creează modalități noi și mai flexibile de a răspunde cererii. Printre lucrători, „economia GIG” creează un nou set de așteptări și atitudini față de muncă. Ea este antiteza „locului de muncă pe viață” care a avut tendința de a defini secolul XX.

EY a realizat în 2016 un studiu al forței de muncă active în „economia GIG” în SUA, analizând perioada 2005-2015. Una din două companii participante la acest studiu a menționat creșterea utilizării de colaboratori în proiectele derulate în ultimii cinci ani, printre motive aflându-se și efectul de durată al recesiunii globale 2008-2009-2010. Această perioadă a generat o concentrare accentuată asupra controlului costurilor, care în cele din urmă a dus la o contracție a numărului de angajați cu normă întreagă. Drept urmare, mulți lucrători au optat pentru varianta colaborării pe proiect, mai întâi pentru o perioada limitată de timp și, ulterior, ca soluție permanentă.

În Europa povestea este similară. În Marea Britanie, numărul de lucrători GIG a atins nivelul record de 4,8 milioane în 2016 și o creștere de 28% în decursul celor 10 ani (2005-2015), față de creșterea cu doar 6% a angajaților tradiționali în aceeași perioadă de timp. La fel și în Olanda, Belgia, Franța, etc.

Acest nou mod de colaborare cu forța de muncă atrage implicații complexe în ceea ce privește fiscalitatea, regulile de migrație și relațiile de muncă. În acest moment, sistemele de taxare globale apar ca învechite, bazându-se foarte mult pe varianta standard de angajare a unui lucrător, cu 8 ore pe zi, colaborând cu o singură organizație și având un loc fix de muncă. Cum se urmăresc însă costurile atunci când un lucrător trăiește într-o țară, furnizează electronic servicii în numele unei companii cu sediul într-o jurisdicție diferită, pentru un client situat într-o a treia jurisdicție? Ce se întâmplă dacă lucrătorul călătorește în diferite țări atunci când oferă aceste servicii? Riscurile legate de sediul permanent, de prețurile de transfer și de potențialele obligații personale de înregistrare în vederea prestării de servicii profesionale în mod legal sunt doar câteva dintre aspectele care necesită o analiză atentă.

Conform unor estimări ale autorităților fiscale din Regatul Unit, în cazul în care toți colaboratorii ar fi re-considerați drept angajați, acest lucru ar atrage în mod suplimentar obligații fiscale cu reținere la sursă care ar atinge echivalentul a 700 milioane USD pe an. O sumă deloc de neglijat. În consecință, ne așteptăm ca, în perioada imediat următoare, guvernele să pună o presiune mare asupra companiilor

pentru a asigura monitorizarea acestor lucrători mobili, pentru o evidență clară a numărului acestora și pentru îndeplinirea obligațiilor care derivă din legislația fiscală și din legislația muncii.

În prezent, companiile folosesc deja un mix de forță de muncă compus din: angajați permanenți, temporari, lucrători mobili (cei detașați din alte jurisdicții), colaboratori externi (de exemplu, sub-contractori) precum și soluții de automatizare inteligentă (de exemplu, Robot Process Automation – RPA”). În consecință, modelele de taxare trebuie modificate astfel încât să poată acoperi această nouă realitate de pe piața forței de muncă și, în același timp, să asigure colectarea de venituri pentru sistemele publice ale țărilor.

Colaborarea pe bază de proiect le asigură flexibilitate lucrătorilor GIG, independență, autonomie, dinamism, control. Pe de altă parte însă, există percepția că angajatorii nu sunt la fel de atenți atunci când vine vorba de formarea lor profesională, de oportunitățile de dezvoltare sau de oferirea unui pachet de beneficii similar cu cel acordat angajaților permanenți. Ținând seama de amploarea fenomenului și de ritmul lui de extindere, Uniunea Europeană a publicat în iulie 2019 o Directivă Europeană care vizează reglementarea unui pachet minim de drepturi și obligații pentru forța de muncă „atipică” în relație cu companiile cu care colaborează și care trebuie implementată de către Țările Membre până la 1 august 2022. 

În concluzie, economia colaborativă nu pare a fi un moft trecător, ci, dimpotrivă, o evoluție de durată. Iar în contextul acestei schimbări continue și majore, companiile trebuie să se asigure că au sistemele necesare de monitorizare și control al forței de muncă GIG, astfel încât să poată gestiona cu succes și implicațiile fiscale și de legislație ale muncii naționale, dar mai ales ale celei transfrontaliere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.