Despre sustenabilitatea sistemului public de pensii

În martie 2018, Institutul Național de Statistică a publicat ultima actualizare a unei analize, cu date de la finalul lui 2015, privind datoriile aferente sistemului de pensii din România, atât cele aflate în plată, cât și cele ce vor fi datorate persoanelor actualmente active.

Conform scenariului de bază publicat de INS, la sfârșitul anului 2015, datoriile aferente plăților viitoare de pensii publice erau de 1.295 miliarde lei (aproximativ 288 miliarde euro, la cursul de schimb euro/leu din 2015). Sau 180% din PIB-ul aferent anului 2015. La acel moment, valoarea punctului de pensie era de 830 lei. Ulterior, acesta s-a majorat la 1.100 lei (aproximativ 32,3%) și conform actualelor prevederi legislative, va atinge 1.800 lei anul viitor (o majorare cu 117% fata de 2015). La momentul aplicării acestei majorări a punctului de pensie, practic, valoarea datoriilor viitoare ale sistemului public de pensii va crește (utilizand cursul euro/leu actual) cu încă 320 miliarde euro, și va tinde către 600 miliarde euro. Deci, de aproape trei ori PIB-ul aferent anului 2018. Spre comparatie, datoria publică a României este în prezent în jur de 35% din PIB.

În același timp, în România se manifestă două trenduri demografice:

  • Scăderea natalității, care conduce la un spor natural negativ. Conform estimarilor ONU din 2017, acest spor negativ va ajunge la nivelul anului 2015 la 120 mii/an.
  • Migrația: România înregistrează a doua cea mai mare migrație din lume după Siria.

În aceste condiții, în 2050 populația României va ajunge la aproximativ 15,7 milioane, în condițiile asumării unei migrații nete între 2015 și 2050 de numai 425.000 locuitori.

Mai mult, în perioada 2025 – 2035 se va înregistra un vârf de pensionari, a generației numitî “a decrețeilor”.

Ca urmare, există un risc semnificativ ca sistemul public de pensii să nu poată fi susținut în forma actuală, adică vârsta de pensionare, planul de creștere a punctului de pensie, contribuțiile de asigurări sociale. Probabil se va opta între un mix al celor trei parametri menționati, și anume:

  • Majorarea vârstei de pensionare. Acesta este un trend care deja se observă la nivel internațional.
  • Și/sau: Creșterea mai înceată (sau menținerea constantă) a punctului de pensie. În general, la nivel internațional, o pensie publică asigură doar un nivel minim de venituri.
  • Și/sau: Creșterea taxării pentru populația activș (prin contribuții de asigurări sociale).

În România, taxa aferentă sistemului public de pensii este de 21,25%. La un calcul simplu, fără a lua în calcul valoarea în timp a banilor, o persoană activă este taxată cu 21.25% din salariu pentru o perioadă de 35 de ani, iar apoi primește ca pensie aproape 45% din salariu. În aceste conditii, încasează în jur de 55%-60% din suma contribuită pe parcursul vieții active. Dacă sa ia în considerare și valoarea în timp a banilor, suma primită (ca procent din contribuții) este și mai mică. Mai mult, în caz de deces al contributorului, banii cotizați la Pilonul I rămân în proprietatea statului, acesta neavând nicio obligație față de moștenitori. Astfel, contribuțiile de asigurări sociale sunt de fapt o taxă pe muncă, nu un beneficiu pentru contributor.

Din această cauză, a nesustenabilității pe termen mediu a sistemului public, a fost înființat, acum aproximativ 10 ani, sistemul privat – Pilonul II de pensii, unde banii acumulați (și individualizați) sunt proprietatea contributorului și sunt investiți de către administratorii fondurilor de pensii. Randamentele acestor fonduri sunt semnificative de la înființarea sistemului. Mai mult, contul de Pilon II, fiind proprietatea contributorului, în caz de deces al acestuia este transmis automat moștenitorilor. Din păcate, în set-up-ul actual, procentul din contribuții alocat Pilonului II a fost redus, (pentru a se acoperi deficitul bugetar) și în prezent este prea mic pentru a asigura independența financiară a contributorului la pensionare.

Mai mult, prin OUG 114, în ceea ce privește Pilonul II de pensii private, s-a încercat naționalizarea de facto a fondurilor private de pensii prin introducerea unor măsuri care au capacitatea de a elimina de pe piață societățile de administrare. Această situație era cauzată de combinația a două măsuri: reducerea drastică a veniturilor administratorilor și majorarea extremă a cerințelor de capital a administratorilor fondurilor de pensii Pilon II.

Reducerea veniturilor administratorilor s-a realizat prin plafonarea la 1% (de la 2,5%) a comisionului aplicat contribuțiilor lunare. Însa cea mai mare parte a acestui comision este direcționata către instituții ale statului: 0,5% este direcționat către Casa Naționala de Pensii, iar 0,25% către Autoritatea de Supraveghere Financiară. Astfel, administratorul fondului rămâne doar cu 0,25% din comisionul aplicat. Din acest comision trebuie să suporte cheltuielile de administrare și costul tranzacțiilor necesare în administrarea portofoliului.

Cerințele de capital pentru administratori mergeau până la 10% din contribuții, ceea ce conducea la o activitate ne-viabilă din punct de vedere economic pentru administratori.

Apoi, Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență 38/2019 prin care reduce cerințele de capital, de la 10% din contribuțiile totale la 8% din contribuțiile din anul anterior. Astfel, față de situația actuală, capitalul administratorilor fondurilor de pensii Pilon II aproape se dublează. În condițiile în care riscul din portofoliile fondurilor a rămas același. Însa capitalul poate scădea dacă riscul din portofoliul fondurilor de pensii Pilon II este majorat.

Efectul nociv asupra sistemului de pensii private s-a vazut la finalul anului, cand administratorii fondurilor de pensii au trebuit să își dubleze capitalul în condițiile în care majoritatea vor afișa pierderi pentru anul 2019.

Este necesar să conștientizăm că independența noastră financiară la pensionare depinde de economiile și investițiile pe care le facem în perioada activă. Iar o abordare prudentă pentru o persoană aparținând generației X sau mai tânără în planificarea economisirii este  să pornească de la premiza că pensia publică, în cazul în care va mai exista, îi va asigura condiții minime de subzistență. Prin urmare, ar trebui să pornească de la premisa că aceasta va fi ca și inexistentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *