Cum să-i păstrezi în companie pe cei mai buni angajați?

Resursa umană joacă un rol foarte important intr-o companie, poate chiar cel mai important, și de foarte multe ori, succesul ori eșecul unei companii depind (și) de calitatea angajaților.

Astfel că, întrebarea principală, pe fondul unei lipse acute de forță de muncă mediu și înalt calificată, este: care sunt metodele de retenție a personalului și de reducere a fluctuației angajaților?
 
Un factor esențial când vorbim de resursa umana dintr-o companie este stabilitatea angajaților. Imaginea firmei, dezvoltarea și performanta unei companii sunt strâns legate de aceasta constanta a angajaților.
 
Numeroase studii de profil arata că este mai productiv să încercam să ne păstram angajații buni cât mai mult timp. În același timp, cel mai recent studiu al unui renumit portal de job-uri din Romania ne arata că angajații romani petrec, în medie, patru ani la același loc de munca, iar tinerii obișnuiesc să plece dintr-o companie după nici doi ani petrecuți acolo.

Care sunt, de fapt, principalele așteptări ale angajaților romani de la locul de muncă și câteva metode de retenție pe care o companie le poate folosi pentru a-și păstra, pe termen lung, angajații valoroși.
 
Salariul
Nu este definitoriu în păstrarea unui angajat, dar joaca un rol important în multe cazuri. Trebuie întotdeauna să fim la curent cu studiile salariale ale pieței și să ne aliniem pe cât posibil cu aceasta. Dacă un angajat pleacă, angajatorul vă cheltui mai mult pentru înlocuirea sa, atât resurse financiare cât și de timp, până ce noul angajat vă fi integrat în climatul organizațional și va ajunge la nivelul de productivitate al celui mai vechi. Pierderile financiare vor fi de trei ori mai mari decât dacă i-ar face angajatului o mărire de salariu rezonabilă sau o contra-ofertă. Această metodă, bineînțeles, se poate aplica în cazul în care vorbim despre un angajat care a fost productiv și a adus rezultate.

 
Beneficiile
Beneficiile joaca, de asemenea, un rol foarte important pentru un angajat. Când vorbim despre beneficii, ne putem referi la asigurare medicală privată, abonament la sală, bonuri de masă, tichete cadou, vacanțe plătite etc. În cadrul interviurilor. candidații mă întreabă de cele mai multe ori ce beneficii și bonusuri oferă compania pe lângă salariu, dovada că sunt importante. Studiile arată că îmbunătățirea planurilor de beneficii financiare și non-financiare reprezintă cel mai important factor pentru angajații romani.

 
Program flexibil
O altă metodă de retenție care funcționează foarte bine este programul flexibil. Este important ca angajatul să se concentreze pe rezultate și pe calitatea muncii și nu pe orele petrecute la birou. Să nu uitam că angajații nu sunt roboti și nu pot fi eficienți 12 ore pe zi.
 
Remote work
Metoda „work from home” (a lucra de-acasă) este foarte apreciată în rândul angajaților. Există roluri unde se poate lucra fară probleme de acasă și, evident, roluri unde, din păcate, nu. Sunt studii care arata că angajații au devenit mai motivați, mai eficienți și, nu în ultimul rand, mai fericiți din punct de vedere profesional datorită acestei metode de lucru.

În România, statisticile arată că 35% dintre angajați pot alege să lucreze de acasă o zi pe luna, iar 13% lucrează numai de acasă. În același timp, peste 80% spun că și-ar dori să aibă această opțiune. Este o metodă care trebuie avută în vedere de tot mai multe companii pentru că aduce beneficii concrete. Spre exemplu, angajatul economisește timpul de deplasare și își gestionează mai bine timpul de lucru.

Relația cu managerul direct

De multe ori angajații aleg să părăsească un loc de munca din cauza managementului defectuos sau a atmosferei din echipa. De aceea, relația cu line mangerul contează foarte mult în reținerea angajatului într-o companie. Un manager bun care își prețuiește echipa, o susține, o dezvolta, comunica mult vă reuși să păstreze oamenii mai mult timp lângă el. Este important că managerul să descopere punctele forte ale subordonatului, să i le dezvolte și, în același timp, să încerce să îmbunătățească punctele mai puțin bune. Este necesar că un angajat să se simță apreciat și să primească feedback legat de activitatea să.

 
Programe de trainning
Formarea profesionala continua este o alta metoda de retenție eficienta. Mai important decât oportunitatea de a participa la programe de training este că acele training-uri să fie cu adevărat utile angajatului și să aducă plusvaloare. Ceea ce înseamnă că angajatul va acumula noi cunoștinte relevante domeniului sau de activitate, dar că și le va pune în practică la locul de muncă.
 
Team building
Team building-ul ajută foarte mult la cunoașterea mai bună a colegilor, o comunicare mai deschisă și o relație mai sănătoasă, atât intre șefi și subordonați, cât și între colegi. De obicei se renunță la atmosfera formală și nivelurile ierarhice din companie, iar relaxarea și activitățile distractive pe echipe vor consolida relațiile dintre participanți. Beneficiile nu vor întârzia să apară: crește creativitatea, este stimulată comunicarea deschisă și dezvoltă anumite abilități.

Prin urmare, când ne gândim la ce putem face pentru a păstra cât mai mult timp un angajat bun în companie, trebuie să avem în vedere aceste aspecte. Daca veți identifica motivele și metodele potrivite, fluctuația personalului vă scădea semnificativ, asigurând o mai bună stabilitate a forței de muncă în companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *