Criza economică actuală este provocată de stat si tot el va trebui să îi pună capăt

Istoria omenirii include un lung șir de crize economice, din cele mai vechi timpuri și până în ziua de astăzi. Ceea ce caracterizează toate aceste crize este faptul că au fost cauzate în mod determinant de probleme din mediul privat, în principal chestiuni care țineau de lăcomie sau o alocare a resurselor ineficientă.  Ce se intâmplă acum?

Desigur, statul a avut și el adesea partea sa de vină, în general sub aspectul unor reglementări insuficiente sau al unei supravegheri defectuoase a  respectării obligațiilor de către întreprinderi de către unii reprezentanți ai statului.  

Criza economică care a început să își facă simțite efectele în contextul pandemiei de Covid-19 este aparte și se deosebește în mare măsură de crizele anterioare. Nu este vorba aici nici de lăcomie, nici de supraproducție, nici de alte erori comise de către mediul de afaceri.  Este o criză economică care a fost creată prin acțiunea statului în planul sănătății publice și măsurile fără precedent luate pentru a controla pandemia și pentru a salva vieți omenești.

Măsurile luate sunt absolut justificate și acceptate ca atare de o majoritate covârșitoare a cetățenilor.  Atunci când au fost dispuse măsurile de carantină preventivă și de distanțare socială, decidenții guvernamentali au fost conștienți de efectele în plan economic și și le-au asumat iar societatea, în ansamblu, le-a acceptat și ea.

Nimeni, nicio forță economică nu ar fi putut să producă o frânare atât de puternică a economiei, sectoare întregi ajungând să nu mai funcționeze deloc în spațiul a doar câteva săptămâni sau chiar zile, în vreme ce altele continuă activitatea la foc redus sau la cote de avarie. Decelerarea a fost cu atât mai puternică cu cât nicio afacere nu avea o centură de siguranță pentru un astfel de eveniment și mai nimeni nu s-a gândit că așa ceva s-ar putea întâmpla.

Nu avem de-a face, deci, cu o criză economică autentică, în sens clasic, așa cum cunoșteam noi această noțiune, ci cu o ”înghețare”, respectiv încetinire considerabilă, a activității economice, dispusă de stat sau care rezultă din măsurile acestuia.  

Acest fapt nu este fără urmări în planul obligațiilor care îi incumbă statului în repornirea economiei. Măsurile în plan sanitar au un preț de plătit de către economie dar se pune întrebarea cine suportă prețul?  Nu este suficient, în acest caz, ca statul să ia piciorul de pe frână și nu este suficient să se limiteze la măsurile clasice de sprijin, de salvare a unor companii din zone esențiale ale economiei și de sprijin social pentru angajații afectați de criză. Nu este suficient un plan Marshall, chiar dacă este expresia favorită pentru relansare, folosită inclusiv de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Nu este vorba nici de o implicare a statului în economie sau de etatizarea unor companii sau activități.

În acest moment și în condițiile efectelor colaterale ale măsurilor de control al pandemiei de coronavirus statul român are obligația de pune economia în situația anterioară momentului în care a apăsat pe frâna și a instituit măsurile și interdicțiile.  Ca o paralelă, situația din prezent nu diferă decât ca amploare de situații anterioare, când statul a trebuit să confiște păsările afectate de gripa aviară sau porcii afectați de pesta porcină, și când proprietarii efectivelor confiscate au fost compensați prompt și deplin pentru pierderile astfel suferite.

Efectele economice ale măsurilor de control a pandemiei de Covid-19 sunt mult mai mari decât cele ale unor epidemii care au afectat doar anumite activități economice dar logica juridică este aceeași. Nu ar fi corect ca efectele secundare ale măsurilor decise în contextul pandemiei, știute și asumate de cei care  le-au emis, să fie suportate doar de către operatorii economici.  Statul are, oricum, motivația de a reporni mecanismele din economie, având în vedere că numai astfel pot fi generate venituri pentru cetățeni, impozite pentru stat și cerere de produse pentru economia care s-a oprit în loc.

Dubla obligație care revine statului în repornirea economiei, cea de intervenție de ultim resort în salvarea unor activități esențiale și cea de responsabil pentru frânarea bruscă a economiei, justifică infuzia majoră în economie solicitată recent în Manifestul pentru Salvarea Economiei României, unde se vorbește de măsuri de sprijin la nivelul a 15% din PIB-ul României.

Statul român nu ar face nicio favoarea mediului de afaceri și nu ar acționa doar din rațiuni de stabilitate macroeconomică, ci în baza unei obligații juridice propriu-zise, de a repara consecințele acțiunilor sale în contextul epidemiei de coronavirus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *