Ce înseamnă restrângerea drepturilor cetățenilor în lupta cu pandemia?

Scoala de Business BCR

Guvernul României prin Reprezentanța permanentă pe lângă Consiliul Europei a făcut cunoscut Secretariatului General al Consiliului Europei la data de 17 martie 2020, Decretul nr. 195/16 martie 2020 prin care a fost declarată stare de urgență pe întreg teritoriul tării noastre, pe o durată de 30 de zile și a invocat art. 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Această procedură de notificare a Consiliului Europei este prevazută în Convenție și este o consecință a declarării stării de urgență, oportunitatea fiind la latitudinea Guvernului.

Art. 15 din CEDO prevede dreptul unui stat semnatar al Convenției de a a lua măsuri legislative sau administrative care determină pentru cetățenii statului, restrângeri ale drepturilor garantate prin Convenție. Aceste măsuri pot fi luate în caz de razboi sau când există un pericol public care amenință viața națiunii.

Nu toate drepturile din Convenție pot suferi restrângeri, ci doar acele drepturi care sunt arătate prin notificare și prin actul care instituie starea de urgentă, în cazul nostru prin Decretul nr. 195/16 martie 2020. Durata derogarii este stabilită prin decret, iar în cazul în care statul prelungeste durata măsurii va trebui să revină și notifice noua prelungire. Statul poate să ia măsuri de restrângere a drepturilor cu privire la cetațenii din întregul teritoriu al statului sau numai cu privire la o regiune. În cazul nostru măsura este luată cu privire la întregul teritoriu național.

Invocarea art. 15 nu înseamnă ca aplicarea sau forța juridică a Convenției europene a Drepturilor Omului este ”suspendată” pe perioada stării de pericol. Notificarea derogarii este chiar o dovadă că tratatul este respectat iar statul iși recunoaște obligațiile pe care le are conform art. 1, care arată că statele recunosc oricarei persoane aflate sub jurisdicția lor drepturile și libertățile definite prin Convenție. Unele din aceste drepturi însă, datorită stării de urgență sunt temporar îngradite. Când Franța a făcut notificarea prevazuta de art.15, în noiembrie 2015 ca urmare a atentatelor teroriste, Secretarul General al Consiliului Europei la acea dată, Thorbjorn Jagland, afirma într-o declarație de presă: Convenția europeană a Drepturilor Omului va continua să se aplice.

În decretul de instituire a stării de urgență adoptat în țara noastră, se arată care sunt drepturile care vor fi afectate prin măsurile pe care autoritățile le vor lua pe durata celor 30 de zile: libertatea de circulație, dreptul la viață privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la educatie, libertatea de asociere, dreptul de proprietate privată, dreptul la grevă, libertatea economică. Îngradirea acestor drepturi se va face proporțional cu situațiile care au determinat instituirea stării de urgentă.

Art. 15 a fost prevazut în Convenție tocmai pentru a permite Statelor de a lua măsuri și a proteja cetațenii și națiunea de un pericol major și iminent, cu scopul de a salva valori mai mari – în cazul nostru, viața cetățenilor și sănătatea publică – prin îngradirea altor valori (drepturi și libertăți), într-un context bine definit.

În baza art.15, Statul beneficiază de o marja de apreciere largă pentru a alege și a impune măsuri cu scopul de a stăvili starea de pericol și a reacționa adecvat pe masura posibilitatilor sale, în fața evenimentelor exepționale survenite.

Art.15 arată că restrângerea drepturilor trebuie făcută ”în măsura strictă pe care situația o cere”, adică măsurile trebuie sa fie necesare și proporționale în raport cu starea de pericol.  Curtea are dreptul de a decide ulterior, când va judeca plângerile cetățenilor, dacă aceste măsuri au fost exagerate sau dacă au încalcat alte obligații pe care statul le avea în raport de alte tratate internaționale.

Astfel, in cauzele judecate anterior, Curtea a efectuat un control cu privire la necesitatea și proporționalitatea măsurilor și a verificat dacă legile adoptate în timpul evenimentului exceptional au fost legate direct de situația de pericol, dacă era posibil să existe un control jurisdicțional asupra acestor dispoziții legale sau administrative, dacă aceste măsuri puteau crea discriminari sau dacă măsurile erau luate cu respectarea procedurilor legale. Curtea s-a pronunțat în legatură cu aceste probleme luând în calcul condițiile concrete ale evenimentelor.

Derogarea intervenită ca urmare a invocarii art. 15, nu inseamnă faptul că cetețenii nu ar mai putea formula plângeri în fața Curtii europene a Drepturilor Omului pe perioada stării de urgență.

Invocarea art. 15 înseamnă că plângerile depuse la CEDO, atât pentru încălcări ale drepturilor garantate de Convenție și restranse prin măsurile luate acum, cât si celelalte drepturi prevazute în CEDO vor fi judecate, ținându-se cont de incidența derogarii.

Într-o speță judecată de Curte cu privire alte drepturi care nu erau vizate de starea de urgență, s-a reținut ca statul era într-o imposibilitate obiectivă de a asigura respectarea acelui drept și a respins cererea. (cauza Khlebik contra Ukraina, 2017, punctul 81)

În altă speță s-a considerat că măsura reținerii unei persoane timp de 14 zile fără ca aceasta să fie dusă in fata unui judecator, chiar pe perioada stării de urgență justificată de atacurile PKK impotriva Turciei este o masura care încalcă dreptul la libertate și siguranță (Aksoy c Turcia, 1996 punctul 93).

Curtea a afirmat în mod constant că are competența de a verifica modul în care Statul respectă obligațiile asumate prin Convenție inclusiv pe perioada stării excepționale. Asta înseamnă că autoritățile trebuie să fie vigilente și să dea eficiență procedurilor și normelor legale în contextul special în care se află instituțiile și cetățenii, iar măsurile luate să nu încalce alte obligații ce decurg din dreptul internațional asumate de România.

De asemenea, cetățenii, persoanele juridice beneficiare ale Convenției trebuie să respecte și să urmeze procedurile legale în cazul în care consideră că drepturile lor sunt încălcate și dacă în viitor intenționează să se adreseze CEDO.

Poate merită amintit că în contextul evenimentelor din Turcia din 2016 și când statul turc notificase aplicarea art. 15 din Convenție, un numar foarte mare de cetățeni turci au considerat că drepturile lor sunt încalcate și au depus un număr considerabil de plângeri. În raportul Curții din anul 2018 (p.15) se arată ca s-au respins cca 27000 de plângeri ale cetățenilor turci care nu urmaseră procedurile interne iar motivul respingerii era neepuizarea căilor de recurs interne.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a redactat un ghid privind aplicarea art.15 din Convenție în decembrie 2019.

Prin caz de pericol public Curtea întelege ”situație de criză sau de pericol excepțional și iminent care afectează populația și reprezintă o amenințare pentru viața comunitătii din statul respectiv” (Lawless c Irlanda, 1961, punctul 28). Statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a decide dacă evenimentul este pericol public care impune starea de urgență și implicit să atragă aplicarea art. 15 din Convenție. Astfel, terorismul în Irlanda de Nord, în Franta, războiul din Ukraina au fost considerate asemenea pericole publice.

În art. 15 alin 2 se arată că nici în caz de razboi și nici în stare de pericol public, Statul semnatar al Convenției nu are dreptul de a restrânge sau de a aduce atingeri dreptului la viata (art.2), cu exceptia cazului de deces în acte de razboi, nu are dreptul de a deroga de la art 3, care interzice tortura, nici de la art. 4 care interzice sclavia sau munca forțată, si nici de la art. 7 care arată ca nu se pot aplica pedepse fară a exista o lege.

Alături de aceste dispoziții exprese trebuie să mai avem în vedere și alte drepturi prevăzute în Protocoalele adiționale la Convenție care reglementează drepturi de la care nu se poate deroga. Abolirea pedepsei cu moartea prevazută în Protocolul nr. 6, modificat prin Protocolul 13.  Dreptul de a nu fi judecat și pedepsit de două ori prevăzut de art. 4 din Protocolul 7.  

Ultimul alineat al art. 15 se referă la obligația statelor de a notifica Secretariatul General al Consiliului Europei cu privire la situația intervenită, măsurile de urgență luate de stat, drepturile care vor suferi îngradiri, durata măsurii și teritoriul asupra căruia se aplică măsura. În absența notificării oficiale de derogare, art. 15 nu se aplică măsurilor luate. Când starea de urgență a încetat, statul este obligat să aducă la cunostința Consiliului Europei retragerea derogarii.

Convenția pentru apararea drepturilor omului și a libertătilor fundamentale  a fost semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 și a intrat în vigoare la 3 septembrie 1953, iar Curtea Europeana a Drepturilor Omului si-a inceput activitatea la 23 februarie 1959.

În răstimpul celor 70 de ani de la adoptarea Convenției, mai multe state au invocat art. 15 din Conventie: Albania din iulie până în octombrie 1997, Armenia in martie 2008 și din 19 martie 2020 cand s-a instituit stare de urgență medicală, Estonia din 20 martie 2020, Irlanda din 18 octombrie 1976 până în 16 octombrie 1977, Marea Britanie din 18 decembrie 2001 și până în 16 martie 2005, Franța din 7 februarie 1985 până în 30 iunie 1985 și din 20 noiembrie 2015 până în 1 noiembrie 2017, Turcia din 21 iulie 2016 pana în 19 iulie 2018, Ukraina din 5 iunie 2015 pana la 3 decembrie 2019,  Letonia din 16 martie 2020, Moldova  din 18 martie 2020, Georgia din 23 martie 2020.

În concluzie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului are un rol de gardian în privința utilizării de către Statele semnatare ale Convenției a instituției stării de urgență, care la randul ei este justificată în timpuri grele din existența unei națiuni și totodată Curtea verifică modul în care statul utilizează art. 15 din Convenție,.   

Datele de mai sus sunt valabile la data redactării articolului, 23 martie 2020 și care se găsesc pe site-ul Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *