Avem sau nu avem nevoie de Consiliul Fiscal?

Politicile fiscal-bugetare discreționare suferă de două neajunsuri mari, care sunt interdependente: o înclinație către deficite bugetare crescânde și prociclicitatea. Deficitul bugetar implică cheltuieli publice mai mari decât veniturile încasate, iar prociclitatea presupune acțiuni de politică fiscală care amplifică fazele ciclului economic.

În scopul diminuării acestor două fenomene, au fost introduse o serie de reguli fiscale, în special numerice. Astfel, în Uniunea Europeană sunt cunoscute cele două criterii de convergență nominală: limitarea deficitului bugetar la 3% din PIB și a datoriei publice la 60% din PIB. Însă aceste reguli fiscale singure nu își pot dovedi eficiența în lipsa unor instituții independente care să le crească vizibilitatea și să sporească controlul asupra lor. Devierile de la politicile fiscale optime sunt date de o serie de fenomene cum ar fi iluzia fiscală, inconsistența în timp a politicilor fiscale, precum și de înclinația unor guverne de a diminua strategic spațiul fiscal al guvernelor succesoare (László Jankovics și Monika Sherwood, 2017 – Independent Fiscal Institutions in the EU Member States: The Early Years, European Economy Discussion Papers, European Commission).

Ce sunt Consiliile fiscale? În scopul îmbunătățirii performanțelor execuțiilor bugetare, o serie de state, inclusiv europene, au înființat consilii fiscale. Acestea sunt instituțiile publice independente, de tip „watchdog”, cu un mandat de evaluare critică și, în unele cazuri, pot oferi consultanță nonpartizană cu privire la politica fiscală și performanțele acesteia. Ele sunt formate din specialiști în domeniu, de regulă din mediul academic sau experți din cadrul unor instituții financiar-bancare.

După criza financiară internațională, numărul de astfel de instituții aproape că s-a triplat. Astfel, de la un număr de 10 la finalul lui 2006,întâlneam 37 la final de 2015. Cea mai mare creștere s-a înregistrat în Uniunea Europeană (UE), pe fondul reformelor fiscal – bugetare ce aveau loc în urma crizei. De altfel, primele instituții fiscale independente datează încă din 1936 în Belgia, iar mai apoi au fost înființate instituții similare în Olanda (1945), Danemarca (1962), Austria (1970).

Care este rolul lor? Prin monitorizarea continuă făcute de către aceste instituții independente, crește nivelul transparenței și responsabilității în cadrul procesului bugetar. De asemenea, se diminuează în același timp asimetria informațională și crește calitatea dezbaterilor cu privire la politica fiscală. Prin analize, evaluări și previziuni independente, astfel de organisme pot sensibiliza publicul cu privire la consecințele anumitor căi de politică fiscală, contribuind la o cultură a stabilității. Prin urmare, un consiliu fiscal poate crește costurile electorale și reputaționale ale politicilor neconforme și a angajamentelor încălcate. Nu în ultimul rând, un consiliu fiscal poate oferi contribuții directe la procesul bugetar – de ex. previziuni sau evaluări ale pozițiilor structurale, sprijinind tehnic guvernele în a evita nerespectarea regulilor fiscale. Ele pot identifica opțiunile de politici fiscale sensibile și realiza chiar recomandări. Activitatea consiliilor fiscale este cu atât mai eficace cu cât între acestea și autoritățile guvernamentale există o bună colaborare și deschidere.

Ce spune experiența internațională? O analiză din 2017 a Fondului Monetar Internațional (IMF (2017): ‘A Greater Role for Fiscal Policy’, în: Fiscal Monitor Aprilie 2017) arată că numai în cazul statelor care au reguli fiscale acompaniate de existența unor aranjamente independente de monitorizare a respectării acestora sunt întâlnire costuri cu datoria publică mai reduse, acest rezultant fiind regăsit chiar și în cazul țărilor cu un trecut „mixt” în ceea ce privește responsabilitatea fiscală. De asemenea, Debrun și Kinda într-un studiu empiric în 2014 (‘Strengthening Post-Crisis Fiscal Credibility: Fiscal Councils on the Rise — A New Dataset’, IMF Working Paper, No 14/58) arătau că activitatea consiliilor fiscale este corelată cu execuții bugetare încadrate în limitele regulilor fiscale și prognoze de o mai bună acuratețe, dacă aceste instituții au următoarele caracteristici: sunt independente din punct de vedere politic; sunt prezente și vocale în spațiul public (mai ales prin intermediul media); au mandat să monitorizeze țintele numerice ale execuției bugetare (în special deficitul bugetar); realizează prognoze fiscal -bugetare sau/și analizează critic pe cele ale guvernului.

În concluzie, putem considera faptul că aceste instituții – consiliile fiscale, au un rol foarte important în a menține buna gestionare a banului public, acționând ca un arbitru atunci când politicile fiscale deviază. 

Notă: Opiniile exprimate sunt opinii personale ale autorului și nu implică instituțiile cu care acesta este asociat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.