Anul 2020 – an strategic prospectiv și retrospectiv pentru Uniunea Europeană

Începutul de an este întotdeauna momentul stabilirii de priorități pentru viitorul apropiat sau mai îndepărtat. Acest demers este cu atât mai important pentru Uniunea Europeană, unde prezentul nostru, al europenilor, nu este cel așteptat sau dorit.

Ne referim la viitorul socio-economic, abordând viziunile strategice ale Uniunii Europene, dincolo de multiplele și complexele provocări politice – precum Brexit – care, la rândul lor își aduc contribuția la incertitudinile viitorului.

Anul 2020 reprezintă un an strategic de răscruce, cu valențe prospective și retrospective. Acest an este anul final al strategiei europene pentru dezvoltare și bunăstare ”strategia Europa 2020” și începutul probabil pentru o nouă strategie globală care va jalona progresul nostru comun în următorii 10 ani.

Acum, Uniunea Europeană pare indecisă cu privire la configurarea viitorului sau strategic și de aceea o dezbatere pe această temă cred că nu este mai puțin importantă decât evaluarea provocărilor politice.

După două strategii globale pentru orientarea și susținerea financiară a politicilor europene de creștere economică și ocupare deplină a forței de muncă – ”Strategia Lisabona”- și”Strategia Europa 2020”, cu obiective parțial îndeplinite, care va fi strategia ce va direcționa acțiunile și politicile comunitare în al treilea deceniu? Este suficientă strategia de dezvoltare durabilă sau avem nevoie de o nouă strategie economico-socială? Sunt întrebări pentru care se caută încă un răspuns adecvat.

Pentru un răspuns, istoria ultimilor 20 de ani poate fi un prim argument. Un al doilea îl va oferi bilanțul realizării obiectivelor asumate prin strategia ”Europa 2020”.

Prima strategie globală de dezvoltare, cu obiective economico-sociale interdependente, astfel încât Uniunea Europeană să devină ”cea mai competitivă și dinamică economie” a fost ”Strategia Lisabona”. ”Strategia Lisabona” a fost adoptată de către Consiliul European extraordinar de la Lisabona din 23-24 martie 2000. Țintele propuse pentru anul 2010- în primul rând o ocupare de 75% a forței de muncă din țările UE – nu au fost atinse, dar această primă strategie globală a avut meritul că a orientat și conjugat eforturile naționale pentru accelerarea dezvoltării și ocupării.

”Strategia Lisabona” a fost actualizată de către Consiliul European de la Bruxelles din 22-23 martie 2005, iar ulterior a fost transpusă (în sensul preluării obiectivelor) în noua strategie ”Europa 2020”.

Au fost astfel preluate țintele nerealizate sau nerealiste privind ocuparea și cercetarea. Între cele cinci mari obiective ale strategiei Europa 2020 s-au regăsit și cele două ținte stabilite încă din anul 2000: (i) creșterea la cel puțin 75% a procentului din populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani care are un loc de muncă; (ii) investirea a 3% din produsul intern brut în cercetare și dezvoltare.

Celelalte trei obiective emblematice pentru dezvoltarea economiei europene, care răspundeau la momentul 2010, unei realități aducătoare de insatisfacții în rândul cetățenilor, respectiv aceea că ritmul de crestere economică nu se regăsea în dinamica nivelului de trai și nici nu îndeplinea toate cerințele de durabilitate, au fost: (i) reducerea ratei abandonului școlar la mai puțin de 10% și creșterea la cel puțin 40% a procentului diplomelor de învățământ superior; (ii) reducerea cu 20 de milioane a numărului persoanelor amenințate cu sărăcia sau cu excluziunea socială; (iii) reducerea cu cel puțin 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea la 20% a procentului energiilor regenerabile și creșterea cu 20% a eficienței energetice.

Pentru toate aceste obiective, pentru obiectivele naționale stabilite în cadrul acestei strategii, anul 2020 reprezintă anul de bilanț și de retrospecție analitică asupra cauzelor neîndeplinirii acestora. A sti unde ne aflăm este punctul de pornire pentru viitor, iar bilanțul ar trebui să ne intereseze pe toți, pentru că bunăstarea fiecăruia depinde de politicile publice globale, comunitare și naționale.

Parcă este un ”deja-vu”: Europa și fiecare țară membră progresează dar țintele asumate nu sunt atinse. De douăzeci de ani ne propunem să asigurăm locuri de muncă pentru 75% dintre cetățenii cu vârsta de muncă. În anul 2018 rata de ocupare pentru populația cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani a fost de 73,2% pe ansamblul Uniunii Europene, existând estimări pentru 73,5% în anul 2019. În România rata de ocupare este de circa 70%. Poate nu este de loc întâmplătoare nemulțumirea din Franța precum și dificultățile economice din Italia, din moment ce rata de ocupare a fost în anul 2018 de doar 70,6% în Franța și 63% în Italia. Deasemenea acum la ora bilanțului, este legitimă întrebarea dacă decalajul de ocupare dintre statele membre reprezintă un bun argument pentru piața unică europeană. Între Suedia, cu o rată de ocupare de 82,4% și Italia (63%) există încă un decalaj de circa 20 puncte procentuale, care nu reprezintă un bun bilanț de implementare.

În domeniul investițiilor  în cercetare-dezvoltare, tot de 20 de ani, Europa își propune să aloce pentru acest domeniu 3% din produsul intern brut. Din 2015 ponderea cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare în PIB pare că s-a plafonat la 2%, deși acțiunile și sprijinul financiar comunitar au fost substanțiale. Sectorul privat fie nu are forța, fie nu a găsit domeniile de interes pentru a-și majora semnificativ contribuția poprie la amplificarea cercetării europene. În acest caz vorbim de un decalaj major, mai ales în cazul zonei euro, unde efortul conjugat de progres este mai mult decât o opțiune. Suedia (din nou) și Danemarca depășesc deja ținta de 3%, în timp ce Spania (1,24% în anul 2018) și Italia (1,39% în anul 2018) nu au ajuns nici măcar media Uniunii Europene.

Dar cele mai mari neîmpliniri se regăsesc în cazul politicilor destinate reducerii sărăciei. Deși prin documentul de aprobare a strategiei respectiv Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 ”Europa 2020 o strategie europeană pentru o ceștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii [COM (2010) 2020 final, 3.3.2010] cât și prin ”Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor: Bilanțul Strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii [COM (2014) 130 final, 5.3.2014] din martie 2014 s-a reiterat că este posibil ca numărul persoanelor amenințate cu sărăcia sau excluziunea socială să se reducă cu 20 milioane persoane, totuși eliminarea acestor riscuri nu s-a realizat decât pentru circa 7,2 milioane de persoane (anul 2018-Date Eurostat).

Acesta este bilanțul. De aici construim politicile pentru următorii 10 ani. Iată de ce anul 2020 este un an de răspântie în Uniunea Europeană. Istoria ne arată că în luna martie ar trebui să avem prefigurat viitorul. Dar încă nu este decis. Vom avea o nouă strategie de creștere și ocupare sau va fi suficientă strategia de dezvoltare durabilă. La începutul anului trecut, Comisia Europeană a publicat Documentul de reflecție ”Către o Europă durabilă până în 2030”. În Cuvântul înainte al vicepreședintelui Timmermans și al vicepreședintelui Katainen se precizează: ”Cetățenii sunt îngrijorați pentru viitorul lor și al copiilor lor. Ne apropiem de scadența unei datorii ecologice care afectează totul în jur. Dacă nu ne intensificăm acțiunile, generațiile viitoare vor trebui să plătească scump această datorie. Este de datoria Uniunii Europene să se afle în slujba cetățenilor europeni, nu invers”. Poate strategia durabilă să preia obiectivele sociale? Datoria ecologică și soluțiile pentru protecția mediului pot coexista cu obiectivul stringent de reducere a sărăciei? Sunt întrebări care în acest an vor trebui să-și găsească răspunsul. Anul 2020 prospectiv este mai dificil decât retrospectiva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.