Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că salariile din administrația publică din România au crescut și în noiembrie 2019 față de aceeași lună din…
Veniturile gospodăriilor populației au ajuns, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), la 4.872 lei, media lunară a trimestrului III din 2019. Comparativ…
Propunerea legislativă prin care vor fi aduse modificări Codului Fiscal în vigoare, va institui, dacă va fi aprobată, deblocarea conturilor pe care ANAF a pus…
Daniela Bodîrcă, cu cei peste 20 de ani experiență în banking și finanțe, pe care i-a parcurs cu dedicație și profesionalism, împlinește în acest ianuarie…
Ordonanța de Urgență adoptată luni de Guvern prin care sunt revizuite câteva dintre măsurile OUG 114/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial. Cele 13 modificări…
Reiterând necesitatea unei soluții a Legii pensiilor, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că nu poate fi vorba despre o soluție financiar-economică, ci una exclusiv…
Prețul carburanților a scăzut, în medie, cu 32 de bani pe litru, miercuri, după eliminarea supraaccizei și actualizarea cu inflația efectuată marți de către Ministerul…