Aurel Drăgan este jurnalist de peste 20 de ani, pasionat de economie și toate aspectele acesteia, dar mai ales de Revoluția 4.0, ale cărei influențe asupra vieții contemporane încearcă să le descopere și să le povestească cititorilor Adevărul Financiar.
Românii au fost la fel de harnici în ultimii doi ani, astfel că, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), Produsul Intern Brut (PIB) al…
Banca Europeană de Investiții (BEI) a semnat un acord cu Ministerul Fondurilor Europene (MFE) pentru servicii de asistență tehnică în valoare de 20 milioane euro…
Doar o cincime dintre companii reușesc să stopeze în mod eficient atacurile și să identifice breșele de securitate, potrivit celui mai recent studiu Accenture, deși…
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dat aviz noului Consiliu de Administrație al Bursei de Valori București (BVB), ales în cadrul Adunării Generale Ordinare a…
În acest an, piața de flori din România ar putea ajunge foarte aproape de 100 milioane euro cifră de afaceri, potrivit analiștilor companiei de consultanță…
La nivel global, Google derulează o multitudine de acțiuni pentru extinderea digitalizării, în paralel cu programe de cunoștere, prin care oamenii să înțeleagă acest proces.…
Valoarea totală a importurilor României de anul trecut s-a ridicat la 80,4 miliarde euro,iar cea a exporturilor a fost de 63,06 miliarde euro, conform datelor…
Orange România își mărește baza de clienți pentru serviciile de TV și internet fix. La sfârșitul anului trecut, operatorul a ajuns la peste 540.000 de…
Forty Management a închiriat 500 de metri pătrați lanțului de retail Profi din zona zomercială a proiectului Central District 4 Elemente. Profi va lansa un…
Anul trecut au fost certificate ca fiind prietenoase cu mediul 40 de clădiri de birouri, centre comerciale, spații de depozitare, proiecte rezidențiale și fabrici. Numărul…