Analize

Uniunea Europeană sprijină cu 3,3 miliarde euro cetățenii din Balcanii de Vest

Comisia Europeană (CE) a anunțat ieri activarea unui sprijin financiar de peste 3,3 miliarde de euro pentru cetățenii din Balcanii de Vest, pachet financiar destinat redresării economice și sociale, potrivit unui comunicat de presă al CE.

„Avem responsabilitatea specială de a-i ajuta în această pandemie pe partenerii noștri din Balcanii de Vest, întrucât viitorul lor se află în mod clar în Uniunea Europeană. UE mobilizează un pachet financiar substanțial, confirmând această solidaritate puternică. Împreună vom depăși această criză și ne vom redresa. Vom continua să sprijinim regiunea și pe mai departe, inclusiv în privința reformelor necesare pe calea sa către UE, deoarece redresarea va funcționa eficient doar dacă țările în cauză continuă să își respecte angajamentele.”, a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a declarat: „Uniunea Europeană a luat măsuri rapide și cuprinzătoare pentru a sprijini Balcanii de Vest să combată pandemia de COVID-19, oferindu-le o asistență financiară fără precedent, precum și acces la multe dintre inițiativele UE. Iar activitatea noastră va continua cu pregătirea unui Plan economic și de investiții pentru această regiune, cu scopul de a contracara puternicul impact socioeconomic al crizei, de a moderniza economiile din regiune, de a sprijini reformele și de a începe eliminarea decalajului de dezvoltare, aducând astfel mai rapid beneficii concrete cetățenilor.”

Pachetul de sprijin financiar al UE, în valoare de peste 3,3 miliarde de euro, include realocări din Instrumentul de asistență pentru preaderare în valoare de 38 de milioane de euro destinate sprijinului imediat pentru sectorul sănătății, în special prin furnizarea de produse esențiale pentru salvarea de vieți, cum ar fi echipamente individuale de protecție, măști și aparate pentru respirație artificială; 389 de milioane de euro pentru a răspunde nevoilor sociale și în materie de redresare economică și alte 455 de milioane de euro aferente pachetului de relansare economică, în strânsă cooperare cu instituțiile financiare internaționale. Pachetul include și o propunere de asistență macrofinanciară în valoare de 750 de milioane de euro și un pachet în valoare de 1,7 miliarde de euro, reprezentând asistență din partea Băncii Europene de Investiții.

De asemenea, UE acordă refugiaților și migranților vulnerabili asistență umanitară imediată în valoare de 4,5 milioane de euro și 8 milioane de euro pentru a răspunde nevoilor urgente din taberele de migranți din regiune.

Ca urmare a pandemiei de coronavirus, conform comunicatului CE, și Balcanii de Vest au activat mecanismul de protecție civilă al Uniunii (UCPM) și au început deja să primească asistență, prin livrarea de echipamente și repatrierea cetățenilor, din partea statelor membre și a statelor participante la UCPM. În plus, având în vedere perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, UE îi tratează ca parteneri privilegiați, acordându-le acces la numeroase inițiative și instrumente rezervate statelor membre ale UE. Printre acestea se numără, de exemplu, achizițiile publice comune de echipamente medicale, exceptarea regiunii de la regimul de autorizare a exporturilor aplicat de UE pentru echipamentele individuale de protecție, asigurarea circulației rapide a bunurilor esențiale la frontierele terestre cu ajutorul „culoarelor verzi” și furnizarea de către UE a materialului de testare pentru a asigura funcționarea corectă a testelor de depistare a coronavirusului în Balcanii de Vest. Regiunea este, de asemenea, invitată să participe la activitatea organismelor relevante din domeniul sănătății.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *